Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Deputatul Varga: “Guvernul PSD trebuie să își asume o decizie clară...

București: Deputatul Varga: “Guvernul PSD trebuie să își asume o decizie clară privind proiectul minier Roșia Montană!”

DISTRIBUIȚI

145293 – 14042017 –  Pentru Roşia Montană, parcursul de dezvoltare este încă incert, iar o decizie fermă este departe de a fi asumată. Pe de o parte, în prezent, proiectul minier se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, în vederea obţinerii acordului de mediu. Mai precis, se derulează de cel puţin doi ani etapa de analiză a calităţii raportului privind impactul asupra mediului.

În august 2015, Guvernul României a desemnat Ministerul Finanţelor Publice ca autoritate competentă pentru soluţionarea cererii de arbitrare transmisă României de către Centrul Internaţional de Soluţionare a Disputelor referitoare la Investiţii la solicitarea companiei canadiene Gabriel Resources.

Pe de altă parte, Ministerul Culturii a trimis, în ianuarie 2017, la UNESCO, dosarul ”Peisajul Cultural Minier Roşia Montană”, ca acţiune de administrare în scopul conservării patrimoniului natural. Pe parcursul anului 2017 va avea loc evaluarea tehnică a dosarului, urmată de o vizită de evaluare în teren, iar decizia de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se va lua în 2018.

Ambele proceduri sunt în derulare, cu termene clare însă pentru cea desfăşurată de UNESCO, faţă de analiza raportului privind impactul proiectului minier Roşia Montană asupra mediului, care este tărăgănată şi pasată de la o guvernare la alta. În cazul acesteia, decizia finală privind proiectul, care poate fi emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu, se va lua de către Comisia de Analiză Tehnică ce include reprezentanţi ai autorităţilor publice (majoritatea ministerelor şi instituţiile din coordonarea/subordonarea Ministerului Mediului şi Ministerului Apelor şi Pădurilor).

”Se poate considera că este necesară o decizie politică asumată pentru acest obiectiv de interes naţional. Mă îndoiesc că actuala guvernare va lua o hotărâre în acest sens şi atunci nu ne rămâne decât să sperăm că demersul la UNESCO va fi o reuşită şi valoarea universală a patrimoniului naţional de la Roşia Montană va fi recunoscută la nivel mondial, astfel încât orice intervenţie în zonă să fie interzisă”, declară deputatul PNL Glad Varga. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.