Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Legea prevenției poate duce la dezvoltarea afacerilor ilegale cu lucrări ştiinţifice

București: Legea prevenției poate duce la dezvoltarea afacerilor ilegale cu lucrări ştiinţifice

DISTRIBUIȚI

 145349 – 19042017 – Deputatul PNL Dumitru Oprea semnalează faptul că proiectul Legii prevenției prevede înlocuirea mai multor amenzi cu avertismente, cu efecte și în domeniul educațional, mai ales în zona afacerilor ilegale cu lucrări ştiinţifice. Într-o întrebare adresată ministrului Educației Naționale, parlamentarul a arătat că în Legea Educației Naționale, la art. 143, alin (5), este interzisă comercializarea de lucrări ştiinţifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calităţii de autor al unei lucrări de licenţă, de disertaţie sau de doctorat, iar la art. 360, alin. 1, lit. b), se prevede sancționarea acestor fapte cu amenzi de la 5.000 lei la 50.000 lei. Însă, prin proiectul Legii prevenției aceste sancțiuni riscă să fie transformate în simple avertismente.

În acest context, deputatul a solicitat ministrului Pavel Năstase să precizeze câte situații de falsificare a lucrărilor științifice au fost depistate, sesizate și înregistrate în ultimii cinci ani, precum și sancțiunile aplicate în acele cazuri.

Totodată, Oprea a cerut să fie prezentată strategia pe care o are ministerul pentru stoparea acțiunilor ce ar încuraja comerțul ilicit cu lucrări ştiinţifice falsificate. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.