Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: PNL cere audierea ambasadorului roman din Ungaria

București: PNL cere audierea ambasadorului roman din Ungaria

DISTRIBUIȚI

145344 – 19042017 – Mișcarea sportivă din România este un fenomen de tradiţie. Caracteristicile acesteia s-au conturat în timp, ca urmare a succesiunii realităţilor sociale: diversitate, capacitate de adaptare, inventivitate, originalitate și oportunism, dar și o anumită rigoare dezvoltată în timp din necesitate.

În decursul timpului țara noastră a cunoscut rezultate şi satisfacţii sportive deosebite. În mod constant pe podiumurile europene, mondiale sau olimpice au urcat sportivi români care au făcut istorie, şi au rămas în istorie. Drapelul şi imnul României s-au înălţat victorioase în ciuda tuturor crizelor politice şi economice.

În data de 15 aprilie 2017 s-a întâmplat inimaginabilul! La Budapesta, la meciul dintre CSM București și echipa ungară Ferencvaros, o handbalistă româncă a trebuit să îndure o umilință fără precedent în competițiile europene: a fost victima unui atac cu diverse obiecte și cu urină. Da! Cineva a reușit să arunce cu urină într-o sportivă, pentru că era româncă! Ceea ce au făcut atât suporterii clubului ungar se numește rasism. Dincolo de primitivismul de care au dat dovadă suporterii unguri și dincolo de complicitatea vădită a organizatorilor competiției, dincolo de faptul că cetățenilor români cu bilete valabile la meciul respectiv nu li s-a permis accesul în incinta arenei sportive, Chiar și dincolo de urina aruncată pe jucătoarea noastră există ceva ce ne doare, ne apasă și parcă se tot repetă, iar și iar: Suntem singuri. Cetățeni fără de stat. Nicio autoritate nu ne apără, nimeni nu ne sprijină, n-avem cui să cerem ajutor. Unde este Ambasada României din Budapesta, când cei mai apreciați dintre români sunt umiliți și batjocoriți de huligani, cu complicitatea oficialilor sportivi unguri? Ce ai tu, Minister, mai important de făcut decât să fii alături de cetățenii români, mai ales că acești sportivi cresc prestigiul națunii noastre prin victoriile lor? Cât să ne mai lăsăm umiliți? Am solicitat ieri ministrului Afacerilor Externe clarificări printr-o interpelare legată de acest subiect, si am cerut Comisiei de politică externă a Camerei Deputaților să ia în calcul audierea ambasadorului român din Ungaria. Cred că misiunea noastră ca parlamentari, în acest caz, este să transmitem un semnal de conlucrare către mediul sportiv și cel diplomatic. Până la urmă sportivii sunt cei mai buni ambasadori pe care îi avem și din păcate îi tratăm cu indiferență. – Sorin Moldovan, deputat PNL PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.