Acasă Economie București: Sprijin financiar de aproximativ 57 de milioane de lei pentru sectorul...

București: Sprijin financiar de aproximativ 57 de milioane de lei pentru sectorul zootehnic

DISTRIBUIȚI

145104 – 05042017 – Crescătorii de animale vor beneficia în acest an de sprijin financiar în valoare totală de 56,58 milioane de lei, potrivit unei Hotărâri aprobate de Guvern.Schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014, acoperă integral costurile administrative aferente întocmirii şi menținerii registrului genealogic, şi  parțial costurile aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.

Astfel, pentru anul 2017, Executivul a aprobat suma de 56,58 milioane de lei  ca valoare totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru prestatorii serviciilor. Din această sumă, 27,18 milioane de lei se acordă pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, iar 29,4 milioane de lei pentru speciile ovine şi caprine.

Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2017.

Acest sprijin financiar a fost aprobat de Guvern în contextul în care, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.179/2014, a fost instituită o schemă de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru perioada 2015-2020, a cărei valoare maximă este de 759,25 milioane de lei.

Întrucât pe parcursul anului de acordare a ajutorului de stat pot apărea schimbări ale formei de organizare a unor beneficiari înscriși în lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale ajutorului de stat, ataşată cererii iniţiale depuse de solicitanţi, prezenta hotărâre reglementează menţinerea calităţii de beneficiar după reorganizare, în baza documentelor doveditoare.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.