Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Sprijin pentru investițiile în cogenerarea de înaltă eficiență

București: Sprijin pentru investițiile în cogenerarea de înaltă eficiență

DISTRIBUIȚI

145256 – 13042017 – Investițiile în cogenerare de înaltă eficiență vor fi sprijinite printr-o schemă de ajutor de stat, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de ieri. Susținerea se adresează întreprinderilor mari, mijlocii și mici (inclusiv microîntreprinderi), pentru capacitățile nou instalate sau renovate. Schema de ajutor se aplică pentru realizarea/modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficiență (maximum 8 Mwe) pe gaz natural și biomasă la nivelul întreprinderilor și pentru realizarea/modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficiență care utilizează gaze reziduale provenite din procese industriale la nivelul întreprinderilor.

Bugetul total alocat schemei de ajutor este de 81,1 milioane euro, din care 85% reprezintă fonduri europene nerambursabile asigurate din Fondul european de Dezvoltare Regională și 15% reprezintă fonduri de cofinanțare publică asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Furnizorul ajutorului de stat este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management a Programului Operațional Infrastructură Mare.

Ajutorul se acordă sub formă de alocări financiare nerambursabile, suma maximă care se poate acorda pentru un proiect de investiții nu poate depăși 15 milioane de euro.

Potențialii beneficiari sunt societățile din industrie/administratorul unui parc industrial sau distribuitorul de energie termică al unui parc industrial cu consumuri energetice de peste 200 tep (tone echivalent petrol)/an, care pot dovedi un necesar util de energie termică pentru procesele industriale cu o durată de minim 4.000 – 5.000 h/an și care necesită simultan și o cantitate suficientă de energie electrică ce poate fi asigurată de grupuri de cogenerare.

Beneficiarii pot depune proiecte numai individual, nu în parteneriat încheiat exclusiv în scopul depunerii aplicațiilor de finanțare.

Investiția/investițiile din cadrul proiectului nu trebuie să mai fi beneficiat de finanțare din fonduri publice, în ultimii cinci ani înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția studiilor preliminare (studiul de prefezabilitate, analiza geo-topografică, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție).

Costurile eligibile sunt: costurile suplimentare de investiții pentru echipamentele necesare pentru ca instalația să funcționeze ca instalație de cogenerare de înaltă eficiență, în comparație cu instalațiile convenționale de energie electrică sau de energie termică de aceeași capacitate și costurile suplimentare de investiții pentru modernizarea în vederea obținerii unei eficiențe sporite în cazul în care o instalație existentă atinge deja pragul de înaltă eficiență. Numărul estimat de beneficiari este de 50 de întreprinderi. Schema de ajutor de stat se aplică până la data de 31 decembrie 2020.

Implementarea schemei de ajutor are ca obiective realizarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologică și mai competitivă, conducând la dezvoltare durabilă și, totodată, la atingerea obiectivelor Uniunii de creștere cu 20% a eficienței energetice până în 2020 și a obiectivului global stabilit prin Directiva 2012/27/UE a Parlamentului european și a Consiliului de a se economisi cel puțin 20% din consumul de energie primară la nivelul Uniunii.

Implementarea schemei de ajutor de stat va conduce la economii în consumul de combustibili/energie primară prin procese de cogeenrare de înaltă eficiență și evitarea emisiilor de carbon aferente combustibililor fosili.

Prin realizarea acestor proiecte de urmărește creșterea cu 50 MWe (Megawatt electric) a puterii instalate în cogenerare. – PROMPT MEDIA

 

foto:spatiulconstruit.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.