Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Lotul feminin de matematică al României  revine de la Zürich cu patru...

Lotul feminin de matematică al României  revine de la Zürich cu patru medalii

DISTRIBUIȚI

145233 – 12042017 – Delegația României la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete revine în țară în această după-amiază.

La cea de-a VI-a ediție a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad/EGMO), desfășurată la Zürich între 6 și 12 aprilie, lotul feminin de matematică al României și-a trecut în palmares trei medalii de argint și o medalie de bronz.

Medaliile de argint au fost obținute de Ioana Alexandra Teodorescu (clasa a XII-a) și Lenca Iarina Cuturela (clasa a X-a), ambele eleve la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, respectiv Alexandra Timofte (clasa a X-a/Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti). Medalia de bronz i-a revenit Ramonei Deaconu (Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” din Slatina). Ioana Alexandra Teodorescu și Lenca Iarina Cuturela s-au remarcat și în concursul de anul trecut, unde au cucerit, de asemenea, medaliile de argint.

Lotul României a fost condus de profesorii Mihail Bălună (Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București) şi Hajnalka Csapό (Colegiul Naţional ,,Marton Aron” din Miercurea Ciuc).

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete (EGMO) este o competiție internaţională similară ca structură cu Olimpiada Internaţională de Matematică (două probe scrise, susţinute în două zile consecutive). Conform regulamentului, o echipă este compusă din 4 eleve. EGMO este, în același timp, singura olimpiadă internațională în științe care se adresează exclusiv elevelor de liceu, a căror pasiune pentru matematică trece dincolo de programa școlară clasică.

Ediţiile precedente au avut loc în Marea Britanie (2012), Luxemburg (2013), Turcia (2014), Belarus (2015) și România (2016). La ediția din acest an au participat peste 160 de concurente din 43 de țări. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.