Acasă Externe UE, dispusa sa pastreze Irlanda de Nord in blocul comunitar

UE, dispusa sa pastreze Irlanda de Nord in blocul comunitar

DISTRIBUIȚI

145541 – 28042017 –  Liderii europeni ar putea permite Irlandei de Nord sa se alature din nou Uniunii Europene dupa Brexit, daca cetatenii sai vor vota pentru iesirea din Regatul Unit si reunificarea cu Republica Irlanda, au declarat surse europene, citate de The Telegraph.

Tratatul pentru iesirea Marii Britanii din UE ar putea sa contina o clauza care ar permite Irlandei de Nord sa reintre automat in UE, in cazul in care se va uni cu Rep.Irlanda, in aceeasi maniera in care Germania de Est a intrat in UE odata cu reunificarea cu Germania de Vest, in 1990.

Decizia se bazeaza pe Acordul din Vinerea Mare, adoptat in 1998, pe care Theresa May a promis sa il respecte si sa il protejeze, si care permite organizarea unui referendum pentru reunificarea Irlandei, fara un acord obtinut in prealabil de la Londra.

“Pozitia Irlandei de Nord ca parte a Regatului Unit se bazeaza pe optiunea libera a poporului, iar guvernul de la Londra s-a angajat sa respecte acest principiu in ceea ce priveste viitorul Irlandei de Nord. Momentan, poporul Irlandei de Nord continua sa sprijine ideea ramanerii in Regatul Unit”, a declarat o sursa guvernamentala, pentru Financial Times.

Liderii europeni inca nu au decis daca vor include aceasta clauza in documentele privind iesirea Regatului Unit din UE. Sursele citate sustin ca acestia sunt ingrijorati ca includerea unei astfel de caluze ar creste tensiunile in Spania, unde Catalonia, la randul ei, vrea sa se desprinda de ani de zile de Regat. De asemenea, o astfel de intelegere facuta cu Irlanda de Nord ar alimenta miscarea de independenta din Scotia, care a cerut deja Londrei organizarea unui nou referendum pentru desprinderea de Regatul Unit.

Liderul Sinn Fein, cel mai mare partid republican irlandez, a declarat, imediat dupa declansarea procesului de iesire a Marii Britanii din UE, pe 29 martie, ca Irlanda de Nord trebuie sa de separe de Regatul Unit “cat mai rapid posibil”. Declaratia a venit la doar cateva ore dupa ce premierul scotian Nicola Sturgeon a declarat ca va organiza un al doilea referendum pentru independenta.

Sinn Fein a cerut de mai multe ori independenta Irlandei de Nord fata de Regatul Unit al Marii Britanii si unirea cu Republica Irlanda, dupa vorul pentru iesirea din UE dat de britanici in iunie anul trecut. Ca si in cazul scotienilor, cei mai multi dintre irlandezi au votat pentru ramanearea Regatului in UE.

Dupa armistitiul din 1998, care a incheiat 30 de ani de violente in provincie, Guvernul are liberatea de a organiza un referendum, daca dovedeste ca majoritatea votantilor este in favoarea unei Irlande unite. Insa sondajele realizate dupa votul pentru Brexit din 23 iunie 2016 au aratat ca o vasta majoritate dintre locuitorii Irlandei de Nord isi doreau sa ramana parte a Regatului Unit si doar 22% sustineau unirea cu Republica Irlanda. Si cu toate ca autoritatile nu au mai realizat in sondaj recent, Sinn Fein sustine ca trebuie organizat in referendum.

Revenirea la asa-numita “hard border” intre Republica Irlanda si Irlanda de Nord pare inevitabila daca Marea Britanie paraseste piata unica a Uniunii Europene, declara, la inceputul anului, comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, irlandezul Phil Hogan.

Provincie britanica, Irlanda de Nord va reprezenta singura granita terestra intre Marea Britanie si Uniunea Europeana, dupa Brexit. Lideri politici de la Londra, Dublin si Belfast au declarat ca vor sa evite o “hard border”, care presupune controale vamale si posturi de control frontalier.

Hogan, citat de cotidianul The Irish Independent, afirma atunci ca, in cazul in care Marea Britanie iese din piata unica europeana, atunci pare inevitabila instituirea unei “hard border”, care ar implica potentiale controale ale actelor de identitate si tarife vamale. Ulterior, Theresa May a declarat ca Marea Britanie va iesi “cu totul” din UE, ceea ce induce ideea unui “hard Brexit”, care atrage si parasirea pietei unice europene.

Situatia de la Belfast este cu atat mai dificila cu cat Irlanda de Nord si-a exprimat, imediat dupa votul pentru Brexit, nemultumirea legata de faptul ca iesirea Regatului din UE ar trasa din nou granita intre Belfast si Dublin.

De altfel, cu o luna inaintea votului din Marea Britanie, ministrul german de externe de atunci, Frank-Walter Steinmeier (ales intre timp presedinte al Germaniei), a avertizat in privinta unei posibile reluari a conflictului nord-irlandez in caz de Brexit, pentru ca acest lucru ar duce din nou la aparitia unei frontiere intre Republica Irlanda si Irlanda de Nord.

“Din momentul in care Marea Britanie iese din UE, atunci vom avea o frontiera intre Irlanda si Irlanda de Nord si asta are cel putin potentialul de a reaprinde un conflict care pare sa fie total calmat”, a avertizat Steinmeier. “Este una dintre noile dinamici care pot fi declansate de ‘Brexit’”, a adaugat el.

In 1998, acordul de pace din Vinerea Mare (“Good Friday Agreement”) a pus capat unei perioade de trei decenii de infruntari confesionale intre catolici si protestanti in Irlanda de Nord care s-au soldat cu peste 3.600 de morti, conflict catralogat ca fiind unul dintre cele mai sangeroase din Europa de dupa razboi.

Scotia vrea un al doilea referendum pentru independenta

Si premierului Scotiei, Nicola Sturgeon, care a obtinut acordul parlamentului de la Edinburgh pentru al doilea referendum pentru independenta, a cerut Londrei sa-i permita organizarea unei noi consultari populare in 2018.

In context, Sturgeon a declarat ca premierul britanic Theresa May a refuzat orice compromis cu Scotia pe tema Brexitului. Premierul scotian a mai spus ca, in opinia sa, este important ca Scotia sa ia masuri active pentru a-si proteja interesele, in contextul in care Regatul Unit vrea sa iasa din Uniunea Europeana.

Alegatorii scotieni au respins independenta provinciei prin referendum, in 2014, insa Sturgeon a declarat ca decizia Regatului Unit de a pleca din UE a provocat o ”schimbare sau circumstante materiale”.

Ea spune ca referendumul este necesar sa aiba loc atunci cand optiunile vor fi mai clare decat sunt acum, dar ca este in continuare posibil ca Scotia sa ramana in Regatul Unit.

Potrivit conventiilor constitutionale in vigoare, organizarea unui al doilea referendum pe tema independentei este necesar sa fie aprobata de Guvernul britanic de la Londra. Pana in prezent, Theresa May a lasat sa se inteleaga ca nu isi va da acceptul, sustinand ca nu este momentul oportun pentru organizarea unui asftel de referendum. –  PROMPT MEDIA

 

foto:rfi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.