Acasă Externe Beijing: Noul Drum al Mătăsii s-a împotmolit

Beijing: Noul Drum al Mătăsii s-a împotmolit

DISTRIBUIȚI

145792 – 16052017  Reprezentanții a șase țări europene – Franţa, Germania, Marea Britanie Estonia, Grecia și Portugalia – au refuzat să semneze o declarație privind proiectul Noului Drum al Mătăsii, potrivit unui diplomat de la Beijing, citat de AFP și Straitstimes.com.

Reuniunea, la care au participat 30 de lideri din întreaga lume, a fost organizată de China la Beijing, pentru a promova marele proiect de infrastructură menit să resusciteze vechea rută comercială care lega Asia de Europa și Africa.

Summit-ul ar fi trebuit să culmineze, luni, cu un comunicat comun ai liderilor prezenţi, care să conţină declaraţii privind finanţarea şi relaţiile comerciale dintre ţările participante.

Ţările europene menţionate au refuzat în bloc sa semneze documentul, afimând că acesta nu abordează suficient preocupările europenilor privind achiziţiile publice şi standardele sociale şi de mediu, potrivit sursei citate.

China a propus documentul săptămâna trecută, susţinând că nu mai se mai poate corecta. Europenii se tem că Noul Drum al Mătăsii este proiectat să susţină exporturile chineze, mai mult decât orice altceva.

”Este foarte important pentru noi şi pentru companiile noastre ca proiectele asumate prin această iniţiativă să fie transparente, ne-discriminatorii şi că ele corespund cu standardele internaţionale. Cred că mai este loc de îmbunătăţiri în acest sens”, declarase ministrul german al Economiei, Brigitte Zypries, duminică, într-unul dintre panelurile reuniunii.

Proiectul este privit cu reticență în multe cancelarii din Occident, mulți diplomați suspectând că, de fapt, China încearcă în acest mod să atragă pe orbita sa națiuni mai puțin dezvoltate pentru a-și consolida poziția geopolitică. Semnificativ, doar unul dintre liderii G7 a mers la Beijing pentru a participa la summit- premierul italian Paolo Gentiloni.

O serie de analiști consideră că summit-ul este o încercare a Chinei de a se impune ca lider mondial în condițiile în care atât SUA cât și Marea Britanie par să își retragă, practic sau simbolic, susținerea pentru globalizare. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.