Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Corina Crețu: Mai mult de jumǎtate din totalul bugetului de investiţii...

Bruxelles: Corina Crețu: Mai mult de jumǎtate din totalul bugetului de investiţii publice este reprezentat de fonduri europene

DISTRIBUIȚI

145974 – 25052017    Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, l-a primit ieri la Bruxelles pe ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, cei doi discutând despre stadiul implementǎrii politicii de coeziune în România. În cadrul întâlnirii, comisarul european a subliniat rolul capital al politicii de coeziune în dezvoltarea ţǎrii: ”Mai mult de jumǎtate din totalul bugetului de investiţii publice este reprezentat de fonduri europene şi, în aceste condiţii, este esenţial ca aceste fonduri sǎ fie investite într-o manierǎ strategicǎ şi în concordanţǎ cu prioritǎţile de investiţii ale României. Domnul ministru de finanţe, Viorel Stefan, m-a asigurat de existenţa resurselor necesare cofinanţǎrii naţionale pentru a facilita implementarea proiectelor”.

Totodatǎ, cu scopul de a eficientiza acest proces, înaltul oficial european a indicat nevoia întǎririi capacitǎţii administrative a beneficiarilor şi susţinerea lor în dezvoltarea de proiecte mature.

”România are nevoie de proiecte de bunǎ calitate şi pentru aceasta sunt necesare proceduri simplificate şi o capacitate administrativǎ consolidatǎ. Serviciile din subordinea mea sunt întotdeauna pregǎtite sǎ ofere asistenţǎ administraţiei naţionale”, a mai declarat Corina Creţu.

În perioada 2014 – 2020, România beneficiazǎ de o alocare de peste 30 miliarde de euro din fondurile structurale şi de investiţii europene. Investiţiile au în vedere, printre altele, atingerea ţintei de 2% din PIB alocaţi cercetǎrii, creşterea procentului de energie din surse regenerabile la pânǎ 24% din total, reducerea numǎrului persoanelor în pericol de sǎrǎcie sau excluziune cu 580.000, faţǎ de anul 2008, şi îmbunǎtǎţirea eficienţei administrative prin reforme.  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.