Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Convorbire Meleșcanu – Tillerson

București: Convorbire Meleșcanu – Tillerson

DISTRIBUIȚI

145702 – 10052017 Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a avut ieri o convorbire telefonică cu secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson. Discuțiile au prilejuit o trecere în revistă a stadiului relațiilor bilaterale, precum și a situației regionale.

A fost reiterată importanța Parteneriatului Strategic între cele două țări, precum și a obiectivului dezvoltării și impulsionării tuturor dimensiunilor de cooperare din cadrul acestuia.

Oficialul român a exprimat satisfacția pentru nivelul excelent al colaborării bilaterale în domeniul securităţii şi apărării, subliniind importanţa prezenţei americane şi aliate în România şi în regiune, precum şi pentru demersurile pe care ambele guverne şi reprezentanţii mediului de afaceri le întreprind pentru amplificarea dimensiunii economice a relaţiei bilaterale. Ministrul afacerilor externe a amintit totodată că anul acesta cele două state celebrează 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic. Convorbirea telefonică a avut loc în contextul dialogului cu noua Administrație americană. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.