Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Grup Operativ la nivelul Guvernului pentru soluții la criza vaccinurilor

București: Grup Operativ la nivelul Guvernului pentru soluții la criza vaccinurilor

DISTRIBUIȚI

145756 – 12052017 Premierul Sorin Grindeanu a cerut constituirea rapidă a unui grup operativ, format din reprezentanți ai Guvernului, ai societăților profesionale, ai asociațiilor și societății civile, care să găsească soluții imediate pentru criza vaccinurilor, precum și pentru preîntâmpinarea unor situații similare în viitor.

“Este responsabilitatea noastră, a Guvernului și a Ministerului Sănătății, să găsim soluții pentru asigurarea stocului necesar de vaccinuri. Nu putem impune prin lege obligativitatea vaccinării, atâta vreme cât nu sunt asigurate dozele necesare de vaccin”, a afirmat prim-ministrul.

Acest grup operativ va avea un mandat clar, inclusiv de a veni cu propuneri de modificare a cadrului legal, astfel încât, pe termen scurt, să permită achiziționarea dozelor de vaccin necesare, iar pe termen mediu, asigurarea stocurilor de vaccinuri în mod predictibil și continuu. Premierul Grindeanu a spus că are toată deschiderea să modifice legislația în regim de urgență și a cerut Ministerului Sănătății și reprezentanților societăților profesionale, asociațiilor și societății civile să vină, într-un timp cît mai scurt, cu propuneri de amendare a cadrului legal. De asemenea, ministrul Sănătății, Florian Bodog, a arătat că va propune constituirea Unității de management a Programului de vaccinare, în cadrul Ministerului Sănătății, structură care va avea mandatul să asigure achiziționarea continuă și la timp a vaccinurilor, pentru a evita sincopele de aprovizionare. Măsura va fi promovată înainte de adoptarea proiectului Legii vaccinării, printr-o Hotărâre de Guvern.

“Este momentul să acționăm repede, țintit. Nu este admisibil să moară copii din cauza unor boli care pot fi prevenite. Cred că se impune să vorbim și despre prevenție și despre educație pentru sănătate, iar aici medicii de familie au un cuvânt important de spus”, a subliniat premierul Grindeanu.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.