Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Încep sesiunile speciale ale examenului de Bacalaureat și Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a...

București: Încep sesiunile speciale ale examenului de Bacalaureat și Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a

DISTRIBUIȚI

145837 – 29052017 –  Peste 250 de elevi s-au înscris în vederea participării la sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat, respectiv a Evaluării Naționale la clasa a VIII-a (EN VIII). Cele două sesiuni sunt organizate pentru componenții loturilor olimpice care vor reprezenta România, în lunile iunie și iulie, în competițiile internaționale pe discipline și în concursurile sportive, dar și pentru absolvenții de liceu care vor susține examen de admitere la universităţile din străinătate.

Astfel, sesiunea specială 2017 a Bacalaureatului se va desfășura la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” din Ploieşti în perioada 29 mai – 9 iunie. Sunt așteptați să participe 223 de elevi de clasa a XII-a. Dintre aceștia, 46 de elevi fac parte din loturile olimpice școlare pe discipline, 144 de elevi sunt incluși în loturile sportive școlare iar 33 de elevi și-au manifestat intenția de a candida la admiterea în învățământul superior în afara țării.

Sesiunea specială debutează cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă (29 – 30 mai). Miercuri, 31 mai este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în zilele de 2 şi 3 iunie, evaluarea competenţelor digitale.

Probele scrise au următorul calendar: 6 iunie (limba şi literatura română), 7 iunie (proba obligatorie a profilului), 8 iunie (proba la alegere a profilului şi specializării), 9 iunie  (limba şi literatura maternă). Afişarea primelor rezultate – în centrul de examen – este prevăzută pentru data de 9 iunie (până la ora 18:00). Contestaţiile pot fi depuse în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 18:00 – 20:00. Acestea vor fi soluţionate în data de 10 iunie, zi în care vor fi afişate şi rezultatele finale.

Sesiunea specială a Evaluării Naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a se va desfășura între 13 și 16 iunie la Şcoala Gimnazială ”Tudor Arghezi” din Capitală, fiind înscriși 34 de elevi.

Calendarul desfăşurării probelor, toate scrise, are următoarea formulă: 13 iunie – limba şi literatura română, 14 iunie – matematică, 15 iunie – limba şi literatura maternă. Prima afişare a rezultatelor va avea loc în data de 15 iunie (până la ora 18:00) și este urmată de depunerea contestaţiilor în aceeași zi (18:00 – 20:00). Vineri, 16 iunie, după soluţionarea eventualelor contestaţii, vor fi afişate rezultatele finale.

Reamintim că sesiunile propriu-zise ale celor două examene se vor desfășura în perioada 19 – 30 iunie 2017 (EN VIII) și 6 iunie – 10 iulie 2017, respectiv 21 august – 6 septembrie 2017 (Bacalaureat). –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.