Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Lefuri corecte în administrația publică locală

București: Lefuri corecte în administrația publică locală

DISTRIBUIȚI

145698 – 10052017 Salarizarea la nivelul administrației publice locale a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, ajungându-se la dezechilibre și inechități nejustificate. Nu sunt puține cazurile în care funcționarii din primării au salariile mai mari decât al primarului, deși responsabilitatea juridică, administrativă și politică îi revine acestuia din urmă.

În vederea eliminării acestor dezechilibre, PNL a depus la Comisia pentru muncă și protecție socială din Senat amendamente la propunerea legislativă – Lege-Cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (L111/2017). Conform acestor propuneri, primarul și viceprimarul, respectiv președintele și vicepreședintele consiliului județean, trebuie să aibă cel mai înalt nivel al indemnizației în raport cu veniturile salariale (incluzând sporuri) ale funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul propriu, dar și în raport cu veniturile salariale ale conducătorilor instituțiilor publice și serviciilor publice de interes local (incluzând unități școlare, spitale, instituții de cultură, secții de poliție, jandarmerie, etc.).

De asemenea, prin aceste amendamente, indemnizația primarului unui municipiu reședință de județ nu trebuie să aibă un nivel inferior celei a prefectului sau a președintelui consiliului județean.

Reglementarea coeficienților corespunzători indemnizațiilor aleșilor locali nu trebuie să țină seama doar de numărul de locuitori ai unității administrative-teritoriale, ci și de rangul localității. Rangul localității atestă un nivel minim al dotărilor și al serviciilor publice furnizate cetățenilor și, implicit, al responsabilităților pe care le implică activitatea aleșilor locali și funcționarilor din cadrul acelei unități administrative.

Aceste propuneri aduc un echilibru în administrația locală și rezolvă inechitățile salariale care s-au adâncit în ultimii ani în acest sector, susține PNL. – PROMPT MEDIA

 

foto:stiri.botosani.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.