Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Personalul Gărzii Naționale de Mediu – în grevă generală

București: Personalul Gărzii Naționale de Mediu – în grevă generală

DISTRIBUIȚI

145686 – 09052017 Personalul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) din toată ţara declanşează marţi, 10 mai, grevă generală pe termen nelimitat, ”manifestându-şi astfel nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecţiei mediului”.

”Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009, fiind remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu, remis Agerpres.ro.

Angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu au întrerupt, în data de 26 aprilie, programul de lucru timp de două ore, la nivel naţional, în vederea aducerii în prim-plan a nemulţumirilor legate de nealinierea salariilor personalului GNM la nivelul salariilor colegilor din instituţiile cu atribuţii similare, cât şi de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, acestea fiind, de fapt, revendicările lor.

”Faptul că, de la acea dată, până în prezent, reprezentanţii Guvernului nu şi-au manifestat dorinţa de a soluţiona problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituţional a dus la această stare de fapt. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară, fapt pentru care ne cerem scuze cetăţenilor pentru această disfuncţionalitate’, se mai spune în comunicatul semnat de liderul sindical Valentin Neagoe”. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.