Acasă Social București: Sindicaliștii din Educație mai vor 20% la leafă în 2017

București: Sindicaliștii din Educație mai vor 20% la leafă în 2017

DISTRIBUIȚI

 145887 – 30052017 După o majorare substanțială a lefurilor din învîțământ în cursul anului trecut, Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” solicită Parlamentului României modificarea proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel încât personalul din învățământ să beneficieze de majorările asumate prin programul de guvernare: 20% – începând cu 1 iulie 2017 și 30% – începând cu 1 ianuarie 2018. ”La 4 ianuarie 2017, Parlamentul a adoptat Programul de Guvernare al Guvernului Grindeanu. În condițiile în care nu se operează modificarea proiectului de lege, parlamentarii își vor încălca propria Hotărâre. Personalul din învățământ așteaptă această majorare, iar o înșelare a așteptărilor poate conduce la o nemulțumire generală în sistemul educațional“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele federației.

De asemenea, se solicită public ministrului Finanțelor, Viorel Ștefan, să explice ce a vrut de fapt să spună prin declarația, făcută în cadrul unui interviu acordat Reuters, potrivit căreia ”majoritatea creșterilor salariale vor reveni la buget sub formă de taxe”. ”În condițiile în care creșterile nu se vor simți și în buzunarele angajaților, degeaba le facem. Dacă prin această lege Guvernul vrea să mute o sumă de bani dintr-un capitol bugetar în altul, să ne spună în față, nu să ne amăgească cu majorări, care vor exista doar pe hârtie”, a precizat Nistor.PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.