Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Sindicaliștii din MAI vor numai bani

București: Sindicaliștii din MAI vor numai bani

DISTRIBUIȚI

145803 – 25052017 Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a avut o întâlnire cu sindicatele reprezentative ale polițiștilor (Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România, Federația Națională a Sindicatelor din Poliție ”Sed Lex”, Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România ”Alexandru Ioan Cuza”, Federația Publisind, Prolex și Sindicatul Național al Polițiștilor), precum și reprezentanți ai Corpului Național al Polițiștilor în cadrul căreia au fost discutate amendamentele aduse la proiectul Legii salarizării unice de Senatul României,  precum și măsurile care urmează să fie întreprinse în contextul promulgării de către președintele României a legii de aprobare a O.U.G. 9/2017.

Potrivit MAI, s-a reușit pe de o parte armonizarea mai multor aspecte care creau disfuncționalități în aplicarea legislației în domeniul salarizării, precum și obținerea unor beneficii salariale pentru polițiști și militari. Printre aspectele vizate se numără echivalarea soldei/salariului de funcție cu salariul de bază, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut garantat în plată, crearea condițiilor acordării în mod corespunzător a tuturor drepturilor salariale cuprinse în anexa familiei ocupaționale, precum și armonizarea modului de acordare a drepturilor de soldă/salarii intre militari și polițiști.

De asemenea, cuantumul sporului de fidelitate, în cuantum de 20%, va fi inclus în salariul/solda de funcție pentru toți polițiștii și militarii, odată cu intrarea în vigoare a legii cadru de salarizare.

Tot în proiectul de lege s-a inclus majorarea de 40% pentru asigurarea continuității serviciului, de la domiciliu, precum și un spor de 100% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale. Totodată, personalul medico-sanitar, precum și cel din unitățile de învățământ, angajați în MAI, vor putea beneficia de drepturile salariale mai avantajoase în contextul creșterilor salariale mai accentuate în familiile ocupaționale ”sănătate”  și ”,educație”. Proiectul legii salarizării unice urmează să intre în camera decizională, Camera Deputaților.

În ultima vreme, personalul MAI a beneficiat de majorări salariale substanțiale, iar cei care ies la pensie nu beneficiază de venituri conform principiului contributivității, așa cum ar fi normal. Pensiile celor din MAI ajung, în acest moment, la 110 la sută din veniturile încasate într-o lună, un principiu care produce inechitate în societate. .  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.