Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Străinii care lucrează la negru, amendați

București: Străinii care lucrează la negru, amendați

DISTRIBUIȚI

145941 – 23052017  Polițiștii de Imigrări au verificat 160 de societăți comerciale și au depistat 25 de străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale, în urma acțiunilor întreprinse la nivel național, în ultimele 2 săptămâni. Au fost aplicate sancțiuni contravenținale în valoare de peste 335.000 de lei.

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a cetățenilor străini reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

Astfel, în perioada 8 – 21 mai a.c., polițiștii au efectuat 142 de controale, la nivel național, la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, care au angajați cetățeni străini, cu scopul de a constata modul în care sunt respectate prevederile legale atât de către angajatori cât și de angajați. În acest sens, s-a avut în vedere existența avizelor de muncă pentru fiecare cetățean străin angajat, modul în care firmele au încheiat contracte de muncă cu aceste persoane și legalitatea șederii pe teritoriul țării noastre a străinilor. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 160 de societăți comerciale și au fost depistați 25 de străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale, dintre care unul se afla cu şedere ilegală în România. Față de neregulile constatate, polițiștii au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale pentru munca la negru. Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 335.000 de lei

Acțiunile s-au desfășurat în cooperare cu inspectori din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă și cu sprijinul altor lucrători din cadrul Ministerului de Interne.

În prezent, pe teritoriul României, se afla peste 5.800 cetățeni străini care desfășoară activități lucrative cu forme legale, ceea ce reprezintă 8,7% din numărul străinilor din țara noastră. Cei mai mulți sunt din state precum China, Turcia, Filipine, Vietnam și Serbia. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.