Acasă Politic București: Văcăroiu arată cum se fură în primării

București: Văcăroiu arată cum se fură în primării

DISTRIBUIȚI

– 145630 – 05052017 – Președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, atenționează că, într-o singură primărie din România, se pot fura anual 800.000 de lei din impozitele și taxele locale preluate de la cetățeni, iar un astfel de caz apare o dată sau de două ori într-o săptămână, la nivel național, scrie News.ro.

Vă dau un exemplu de săptămâna trecută, pe care l-am discutat în plenul Curții: la o comună se fură 800.000 din impozitele și taxele locale preluate de la cetățeni. (…) Cazuri din acestea avem unul sau două pe săptămână. Nu este o treabă izolată (..) În 80% din astfel de cazuri în 24 de ore se aduc banii înapoi, dar furtul tot furt este”, a afirmat Văcăroiu. ”Cel mai simplu control este verificarea casieriei. Se iau chitanțele pe un an de zile și se însumează, după care verificam cât are în trezorerie”, a completat președintele Curții de Conturi.

Acesta a mai spus că anul trecut Curtea de Conturi a trimis pentru cercetare penală 124 de dosare din 3.200 de unități teritorale verificate. De asemenea, Curtea de Conturi a dat 13.500 de măsuri, inclusiv de recupere a prejudiciilor. Dintre acestea au fost contestate 1.500. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.