Acasă Politic La un pas de remaniere?

La un pas de remaniere?

DISTRIBUIȚI

145765 – 12052017 Guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu ar putea fi remaniat în următoarea lună. Liviu Dragnea, președintele PSD, fiind nemulțumit de modul în care cei mai cei mai importanţi miniştri comunică în spaţiul public. Liderul social-democraților a spus că, din cauză că aceştia dau mesaje greşite, măsurile bune luate de guvern nu se văd, potrivit digi24.

Astfel, pe lista miniștrilor care ar putea fi remaniați se află chiar prima nominalizare a lui Liviu Dragnea pentru funcția de premier, Servil Shaidedeh, vicepremier și ministru al Dezvoltării, ea fiind cea care a anunțat prima dată posibilitatea ca Guvernul să plafoneze indemnizațiile pentru mame și de a extinde perioada concediului de creștere a copilului de la doi la patru ani. Măsura nu a fost discutată în prealabil cu partidul, ceea ce l-a nemulțumit pe șeful social-democraților.

De asemenea, tot această măsură anunțată de Sevil Shaidehh, ar putea să o coste funcția de ministru al Muncii pe Lia Olguța Vasilescu, care a declarat că plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului va opri o înşelătorie a statului român și că în urma acestei plafonări nu vor fi afectate foarte multe persoane din România, ci doar cele care „au bulversat” sistemul şi care au primit sume foarte mari.

Ministru Muncii a mai spus că plafonul ar urma să fie stabilit la 8.000 de lei. Aceste declarații l-au deranjat pe șeful PSD și cei doi s-au contrazis pe acest subiect. De asemenea,  Liviu Dragnea i-a mai reproșat Liei Olguța Vasilescu proasta comunicare în contextul Legii salarizării unitare.

Totodată, tot comunicarea deficitară i se reproșează și ministrului Finanțelor. Liviu Dragnea este de părere că din cauză că ministrul Viorel Ștefan nu a explicat corespunzător impozitul pe venit global și impozitul pe gospodărie din proiectul modificării Codului Fiscal, publicul a avut o reacție negativă la aceste măsuri.

În cazul ministrului Justiției situația este diferită. Şeful social-democraţilor este deranjat de faptul că Tudorel Toader întârzie cu pachetul de legi pentru Justiție.  Liderul social-democraților a spus că ministrul Justiției întârzie „nepermis de mult” cu acest pachet de legi și că acesta nu va beneficia de susținere la „nesfârșit”.

O să cer o audiență la Ministrul Justiției, după ce mi-o avizează că să îi explic că Parlamentul nu este anexa Guvernului. O să am îndrăzneala să fac lucrul ăsta. Întârzie nepermis de mult. Se lungește foarte mult discuția despre un subiect care nu mai începe. Cred că ar trebui să ne ocupăm în mod serios de toate lucrurile care sunt enunțate public și finalizate. Beneficiază de orice susținere în condițiile în care există o coerență și un termen cât de cât realist. Nu poți beneficia de susținere la nesfârșit, beneficiezi câteva luni și mai vedem după-aia”, a spus șeful principalului partid de guvernare.

De asemenea,  pe lista celor care ar putea fi remaniați se află  şi un ministru ALDE. Ministrului Energiei, Toma Petcu,  i se reproșează slaba prestație la minister, iar  din cauza unor probleme de sănătate, acesta a neglijat activitatea de ministru, în condițiile în care sunt foarte multe lucruri de făcut la acest minister. Însă pentru remanierea lui Petcu, Liviu Dragnea trebuie să se consulte cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. -PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.