Acasă Stiri Locale Bucuresti-Ilfov MISTERELE DĂRĂȘTILOR 

MISTERELE DĂRĂȘTILOR 

DISTRIBUIȚI

28 mai,orele 14.00: Ultima ora: Incendiul izbucnit vineri spre seara nu a fost lichidat nici pana la aceasta ora.

 

Vineri, 26 mai, spre seară, a luat foc unul din cele mai mari depozite de arhivă din România, în Dărăști, județul Ilfov. Hala are 1.000 de metri pătraţi, o înălţime de 15 metri şi comunică cu altă hală. Au ars zeci de kilometri liniari de acte, iar pompierii au reușit să stingă focul după mai bine de 20 ore. Incendiul a izbucnit când în depozit nu se mai afla niciun angajat. Un paznic a observat flăcările și a anunțat autoritățile.

Incendiul a afectat aproximativ 1.000 de metri pătraţi din suprafaţa totală a imobilului de 1.800 de metri pătraţi, potrivit ISU București – Ilfov.  Tavanul depozitului s-a prăbușit aproape în întregime. Este posibil să fi scăpat de flăcări doar echipamentele electronice aflate în partea din spate a clădirii.

Interesante sunt mai multe detalii privind locația unde a avut loc incendiul.

Este cea mai mare arhivă de informații bancare, IFN, asigurări şi chiar retail, în special FMCG.

Depozitul cuprins de incendiu aparţine Global Archive Management, companie care se ocupă de arhivarea şi depozitarea documentelor.

Compania s-a lăudat în presă acum un an că ar deține cel mai performant sistem de stingere al incendiilor.  După două minute și jumătate de la declanșarea alarmei, gazul începe să umple incinta în care se găsesc documentele, iar după cel mult cinci minute de la declanșarea sistemului, sursa de foc este stinsă, scria în urmă cu un an Adevărul. Managerul firmei, Ştefan Ecxarcu, declara, într-un interviu, că pentru a proteja cei aproximativ 75.000 de metri lineari de documente din depozitele pe care le are, compania a investit aproximativ 400.000 de euro în montarea unui sistem modern de stingere a incendiilor, cu gaz inert.

În total, 20.000 de metri cubi de documente, adică peste 220 de kilometri liniari de arhivă, afirma Ştefan Ecxarcu despre depozitele de arhivare.

Un sistem antiincendiu importat din Olanda ar putea fi salvator pentru tonele de documente din arhivele de stat şi ale companiilor particulare, dacă ar fi cuprinse de flăcări. Poate stinge orice vâlvătaie în mai puţin de cinci minute şi este inofensiv pentru oameni. Costă însă o mică avere, aşa că puţini şi-l permit în România, susținea Ştefan Ecxarcu la Digi 24.

Conform legislaţiei în vigoare, depozitele de arhivă trebuie să fie dotate cu instalaţii de stingere a incendiilor care nu afectează materialul arhivistic şi sunt dimensionate corespunzător. În camerele tezaur sunt obligatorii instalaţiile de stingere automată a incendiilor cu gaze inerte. Amenzile pentru nerespectarea arhivării în codiţiile ideale sunt de la 1.000 lei până la 25.000 lei, dar există situaţii în care pedeapsa este închisoarea, de la doi la şapte ani.

În cazul tehnologiei folosite de această companie, Inergenul este un amestec uscat de gaze inerte, prezente în aer, care are în compoziţie 52% azot, 40% argon şi 8% dioxid de carbon. Fiind derivat din gaze care se găsesc în mod natural în atmosferă, este singurul agent ecologic, inert, care nu emană compuşi chimici remanenţi în atmosferă. De asemenea, nu produce nici scăderea bruscă a temperaturii în zona protejată, nu afectează în hârtia depozitată şi nu reduce vizibilitatea pentru personalul aflat în incintă în momentul deversării. – VIITORUL ILFOVEAN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.