Acasă Externe Parlamentul European deschide pentru public Casa Istoriei Europene

Parlamentul European deschide pentru public Casa Istoriei Europene

DISTRIBUIȚI

– 145625 – 05052017 – Miercuri după-amiază, președintele Parlamentului European Antonio Tajani a inaugurat Casa Istoriei Europene (CIE), în cadrul unei ceremonii oficiale, în prezența fostului președinte Hans-Gert Pöttering (președintele Consiliului de Administrație al CIE), și a profesorului Wlodzimierz Borodziej (președintele Comitetului Academic al CIE). Muzeul va fi deschis publicului începând de sâmbătă, 6 mai.

”Această Casă este legată de lucrurile pe care le avem în comun, evenimentele prin care am trecut împreună. Într-adevăr, aceasta nu este doar Casa Istoriei Europene, ci și Casa identității și memoriei europene”, a spus președintele Tajani.

Hans-Gert Pöttering a declarat: ”Casa Istoriei Europene intenționează să ajute cetățenii să pășească în viitor cu înțelepciune și încredere, un viitor care, din perspectiva zilei de astăzi, pare să fie unul tulburat și plin de amenințări. Este o casă care, arătându-ne dinamica istoriei europene, ne permite să înțelegem mai bine istorie recentă, precum și prezentul”.

”Asemenea Uniunii Europene, activitatea Casa Istoriei Europene nu va fi niciodată completă. Va rămâne întotdeauna ca o dovadă a timpului în care versiuni modificate ale expoziției permanente și a expozițiilor temporare ulterioare vor lua naștere. Nu în ultimul rând, va rămâne ca o dovadă a disputelor legate de această prelungire a Asiei, unde ne adăpostim și cu care avem dreptul de a ne mândri”, a declarant, la rându-i, profesorul Wlodzimierz Borodziej.

Casa Istoriei Europene (CIE) își propune să încurajeze cetățenii la reflecție și dezbateri privind istoria Europei și integrarea europeană. Obiectivele sale sunt de a spori cunoștințele, de a stimula curiozitatea și, în timp, de a deveni un loc pentru schimbul de idei, reflecție și dezbatere despre Europa și istoria ei, conectând oamenii, instituțiile și rețelele preocupate de istoria europeană. Vizitatorii vor fi provocați să evalueze critic istoria europeană, potențialul și viitorul acesteia.

Exponatele din cadrul expoziției permanente CIE au fost aduse din circa 300 de muzee și colecții din întreaga Europă și nu numai.

”Interacțiuni. Secole de Comerț, Luptă și Creație” reprezintă prima expoziție temporară din cadrul Casei Istoriei Europene. Va fi deschisă publicului până pe 31 mai 2018 și va prezenta momente exemplare și dezvăluiri despre întâlniri și schimburi în istoria europeană. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.