Acasă Externe Versailles, Franța: Întrevedere Emmanuel Macron – Vladimir Putin

Versailles, Franța: Întrevedere Emmanuel Macron – Vladimir Putin

DISTRIBUIȚI

145874 – 30052017 Preşedinţii Emmanuel Macron şi Vladimir Putin s-au întâlnit luni la Versailles. Este prima vizită a unui şef de stat în Franţa, după victoria în alegeri a lui Emmanuel Macron. Relaţiile dintre cele două puteri au fost afectate de disensiunile în mari dosare internaţionale: războiul din Siria, criza din Ucraina.

Preşedintele francez a avertizat, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său rus, că ”orice utilizare a armelor chimice” în Siria va face obiectul unor represalii şi va provoca un răspuns imediat al Parisului, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Emmanuel Macron şi-a exprimat dorinţa de a ”consolida parteneriatul cu Rusia” în lupta împotriva terorismului în Siria. Macron: “Prioritatea noastră absolută este lupta împotriva terorismului şi eradicarea grupărilor teroriste, în special a Daesh”. Preşedintele francez s-a exprimat în favoarea unei ”tranziţii democratice” în Siria, ”însă păstrând un stat sirian”.

Înainte de întrevederea cu Vladimir Putin, Emmanuel Macron a avertizat că va avea un dialog dur cu președintele rus şi îi va reproşa, în primul rând, tentativele serviciilor secrete ruseşti de influenţare a alegerilor din Franţa.

Cei doi lideri vor profita de o grandioasă expoziţie dedicată Țarului Petru cel Mare pentru a relua dialogul întrerupt între cele două țări în octombrie. Expoziţia ”Petru cel Mare, un ţar în Franţa” reînvie amintirea vizitei lui Petru I la Versailles, în 1717, eveniment care avea să impulsioneze relaţiile diplomatice între Franţa şi Rusia.

Vladimir Putin şi-a anulat, în octombrie, vizita la Paris după ce fostul preşedinte francez, Francois Hollande, a spus că nu va accepta decât discutarea crizei siriene.PROMPT MEDIA

 

foto:express.co.uk

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.