Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Datoria externă a României, tot mai mare

București: Datoria externă a României, tot mai mare

DISTRIBUIȚI

146071 – 14062017 Datoria externă a României, care include atât împrumuturile statului din străinătate, cât şi datoriile entităţilor private, a crescut în primele patru luni din acest an cu 1,71 miliarde euro faţă de finalul anului trecut, la 94,086 miliarde euro, nivel maxim din decembrie 2014, în special ca urmare a majorării datoriei publice, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).

La finalul anului 2014, datoria externă totală a României a fost de 94,744 miliarde euro, din care datoria publică era 32,833 miliarde euro, scrie news.ro.

La finalul anului 2016, datoria externă totală a României a fost de 92,377 miliarde euro, la sfârşitul lunii februarie, nivelul era de 92,753 miliarde euro, iar la finalul lunii martie, nivelul era de 93,192 miliarde euro, arată datele BNR.

Din totalul împrumuturilor planificate în luna iunie, circa 5,3 miliarde de lei vor fi atrase prin opt licitații de certificate de trezorerie și obligațiuni de stat, iar 525 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni. Sumele vor fi destinate finanțării deficitului bugetului de stat și refinanțării datoriei publice.

Conform prospectelor de emisiune, MFP va organiza în luna iunie două licitații de certificate de trezorerie cu discont, în valoare totală de 1,8 miliarde de lei. Prima licitație va fi lansată în data 8 iunie 2017, valoarea emisiunii fiind de un miliard de lei, iar cea de-a doua, va avea loc în data de 15 iunie și o valoarea de 800 de milioane de lei.

De asemenea, vor mai fi organizate șase licitații de obligațiuni de tip benchmark, cu scadența la 2, 4, 5, 7 și 15 ani, în valoare totală de 3,5 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni.

În anul 2017, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de MFP pe piața internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,96% din PIB (circa 24 de miliarde lei), care urmează să fie finanțat în proporție de 65% de pe piața internă și 35% de pe cea externă, precum și de nivelul refinanțărilor de titluri de stat 2017 denominate în lei scadente în 2017.

MFP are în vedere atragerea de resurse financiare de pe piețele externe prin emiterea de euro-obligațiuni într-un volum de 2,5 – 3 miliarde euro (echivalent), în funcție de evoluțiile și oportunitățile oferite de aceste piețe, ținând cont de necesitatea consolidării rezervei financiare în valută existentă la dispoziția Trezoreriei Statului și din efectuarea de trageri din împrumuturi contractate de la instituții financiare internaționale în valoare de 0,6 miliarde euro.

MFP mai are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat pe piața internă în valoare de 48 – 50 miliarde lei, cu o structură a maturităților de 30%/70% (termen scurt versus termen mediu și lung), din care 14 – 15 miliarde lei certificate de trezorerie cu discont și 34 – 35 miliarde lei obligațiuni benchmark. În total, în aprilie, România s-a mai îndatorat cu 3 miliarde de euro. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.