Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Obiectivele Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă nu sunt opționale

București: Obiectivele Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă nu sunt opționale

DISTRIBUIȚI

146077 – 14062017 Deputatul Roberta Alma Anastase, șeful delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), a participat, din partea APCEMN, la Conferința regională cu tema ”Să promovăm legi eficiente pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”, care se desfășoară la Palatul Parlamentului, în perioada 12-14 iunie 2017.

Evenimentul este organizat de Camera Deputaților și Uniunea Interparlamentară (UIP), în colaborare cu organizațiile nonguvernamentale, Global Rights for Women și Vital Voices, cu sprijinul Senatului României.

În intervenția sa, deputatul Anastase a precizat că APCEMN acordă o atenție deosebită acestui subiect, amintind de Declarația Summit-ului de la Istanbul, cu prilejul celei de-a 20-a aniversări a OCEMN, în care șefii de stat și de guvern au semnalat importanța egalității de gen și rolul vital al participării femeilor în procesele economice și politice, cu scopul realizării unei dezvoltări durabile și favorabile incluziunii.

Conștientă fiind de complexitatea acestei probleme și ținând seama de faptul că violența împotriva femeilor și în special violența domestică rămâne sub-raportată în majoritatea țărilor OCEMN, Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre consideră că strategiile de combatere a violenței împotriva femeilor și fetelor trebuie să includă și măsuri de prevenire și asistență, precum și inițiative menite să modifice atitudinile și normele sociale care perpetuează violența bazată pe gen.

Anastase a mai precizat că obiectivele Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă nu sunt opționale, ele trebuie să implice toți actorii, parlamentele, guvernele, organizațiile internaționale, societatea civilă, femeile și bărbații: ”Coordonându-ne eforturile în vederea realizării cu succes a acestor obiective, violența împotriva femeilor și a fetelor poate fi un obiectiv tangibil”.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.