Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Producătorului din România, îi este tot mai greu

București: Producătorului din România, îi este tot mai greu

DISTRIBUIȚI

146066 – 13062017 “Măsurile luate de Guvernul României, în ultimele patru luni, au generat  dezechilibre majore în planul economic al relațiilor noastre cu exteriorul. Potrivit datelor comunicate de către Institutul Naţional de Statistică în data de 9 iunie 2017, deficitul balanţei comerciale în perioada 1.I-30.IV 2017 a fost de 3.367,4 milioane euro, mai mare cu 568,2 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1.I-30.IV 2016.  Mai mult decât atât, numai în luna aprilie 2017, exporturile FOB au fost de 4.774,6 milioane euro, importurile CIF au fost de 5.823,7 milioane euro, rezultând un deficit de 1.049,1 milioane euro.

Aşadar, rezultă că măsurile de stimulare a consumului intern au antrenat, cu putere, o creştere masivă a importurilor.

Acest fapt finanţează puternic, indirect,  locurile de muncă din statele din care România importă! Oferta internă nu a fost stimulată aproape deloc de creşterea consumului. Consumăm din import și plătim cu bani împrumutați! Producătorul din România abia se târâie! Ce creștere economică națională este aceasta?!

Iată  imaginea clară a eşecului modelului economic al Guvernului de a stimula creşterea economică prin intermediul consumului, sacrificând investițiile: o economie din ce în ce mai slabă, piață de consum pentru produsele altor țări. Țări care-și care-și plătesc forța de muncă ocupată în producția bunurilor pe care ni le livrează cu banii pe care-i împrumutăm, noi, românii.

„Mândri că suntem români!” Parcă așa pretindea PSD, în campanie! Dar, să nu uităm, atunci era campanie..”, a fost mesajul senatoarei PNL, Hărău Eleonora – Carmen. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.