Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Dumitru Oprea: „Nu târâți toată România în mizeria pesedistă”!

Dumitru Oprea: „Nu târâți toată România în mizeria pesedistă”!

DISTRIBUIȚI

146141 – 1606208  “Guvernul PSD e aproape căzut de la putere. PSD însuși e căzut în ridicol. Iar o țară întreagă e căzută pe gânduri. Stupefiată în fața unei dileme caragialești: și totuși, cine din partidul ăsta mai este rațional? Pentru că totul e de un balcanism rocambolesc. De câteva zile, șeful cel mare își linșează, televizat sau în ședințe de taină, propriul premier. Ne spune că e o unealtă a altora, controlat de instituții absconse. Prim-ministrul, la rândul lui, îl atacă pe tiranul din Teleorman, un lider însetat de putere, care ar vrea să controleze tot. Apoi, în telenovelă, mai sunt vehiculați: Ponta, miniștri demisionari sau care așteaptă numirea, parlamentari supuși sau rebeli. În tot acest balamuc, nimeni nu știe dacă mai există guvern, care guvern: Grindeanu 1 sau 2, cu ce miniștri sau până când! Nu-i clar nici cine susține pe cine sau până unde va merge absurdul. E izbucnirea virulentă și hidoasă a unui focar de infecție politică. Acuzațiile încrucișate sunt atât de grave și definitive încât nimeni dintre cei implicați nu mai poate avea credibilitate. Vedem o scufundare reciprocă într-o mocirlă a nerușinării, peisaj imund și dezolant la care suntem martori cu forța.

Cel mai trist lucru este că în toate aceste răfuieli fratricide sunt invocate interesele României, nu ale lor. Unul spune că îl dă jos pe celălalt pentru că nu a avut grijă de țărișoară. I se răspunde că e tocmai invers, fiind invocată știrbirea stabilității patriei. Realitatea e mai limpede ca oricând. Pentru pesediștii de frunte, fie ei în scaun sau abia dați afară din partid, România nu există. N-a fost și nu va fi niciodată o miză pentru ei. De fapt, important e cine pe cine controlează. Cine pe cine dă afară și apoi împarte bogăția țării. Adevăratul motiv pentru ceea ce se întâmplă astăzi: nu s-au mai înțeles cum să împartă prada.

Așadar, linșați-vă mai departe, domnilor, nici un om cu scaun la cap nu vă poate opri acum! Dar, vă rugăm, lăsați România în pace. Măcar numele ei să fie deasupra micimii voastre abisale!” – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.