Acasă Economie Economia digitală, proiect de ţară

Economia digitală, proiect de ţară

DISTRIBUIȚI
Technology in the hands of businessmen
Technology in the hands of businessmen

146254 – 23062017  Un studiu intitulat „Europa Centrală și de Est merge pe calea digitală spre prosperitate”, realizat de grupul bancar austriac Erste arată nivelul de digitalizare a economiei și societății din Europa Centrală și de Est în comparație cu statele din Europa de Vest, informează RFI.

Analiza pleacă de la constatarea că statele ieșite din sistemul socialist au avut un decalaj de dezvoltare față de economiile din Vestul Europei. Astfel, studiul are în vedere șapte țări din Europa Centrală și de Est, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația și România, care sunt comparate cu 15 state din Europa de Vest. Primele concluzii sunt extrem de interesante. Astfel, în materie de produs intern brut pe cap de locuitor cele șapte state din Europa Centrală și de Est se află acolo unde Europa de Vest era în anul 1984. În ceea ce privește infrastructura rutieră, Europa Centrală este la nivelul anului 1980 al țărilor din Europa de Vest, iar în ceea ce privește activul net al angajaților rămânerea în urmă este cu aproape jumătate de secol. Toate aceste decalaje există în pofida progreselor pe care fostele țări socialiste le-au făcut în ultimii 20 de ani. Interesant este că la unele capitole ale economiei digitale, țările din Europa Centrală și de Est sunt convergente cu Vechea Europă. De exemplu, în ceea ce privește gospodăriile cu acces la internet diferența este de numai patru ani, între cele două regiuni ale Europei, iar în materie de gospodării cu acces la rețeaua de telefonie mobilă diferența este de numai doi ani.

Ceea ce ne arată că nu există decalaje semnificative între statele europene din punctul de vedere al infrastructurii digitale. O analiză mai profundă indică însă diferențele dintre statele europene. Astfel, studiul arată evoluția indicelui economiei și societății digitale. Indicele include mai mulți indicatori, precum conectivitatea, abilitățile digitale, folosirea internetului, integrarea în tehnologia digitală și servicii digitale publice. La aceste capitole, România are rezultate diferite. La conectivitate, România este aproape de media europeană și are rezultate mai bune decât unele state din regiune. La celelalte capitole, însă, România este pe ultimul loc în clasamente, cu decalaje mari față de economiile din regiune la capitolele „folosirea internetului” și „serviciile publice digitale”. Mai clar, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește e-guvernarea, chiar dacă acest capitol se află de ani de zile pe agenda guvernelor României. De asemenea, analiza Erste Group face o conexiune între guvernarea digitală și indicele de percepție al corupției. Astfel, se constată că România este în zona în care există corupție mare și digitalizare slabă a administrației. Invers, există state europene în care digitalizarea înaltă se asociază cu o corupție redusă.

Un exemplu relevant este Estonia, un stat care a făcut progrese impresionante în materie de e-guvernare. Iată câteva lucruri concrete: în anul 2002, a fost introdus de la nivel guvernamental, un ID electronic și X-Road, o platformă care joacă un rol esențial în schimbul de date dintre sectorul public și cel privat. Rezultatul a fost că ID-ul electronic a început să fie utilizat în sectorul bancar și în telecom, iar cetățenii au acces la 500 de servicii digitale. Printre ele se numără utilizarea serviciilor digitale pentru bilete de parcare sau de transport public. Estonia utilizează e-guvernarea în domeniul poliției, al școlii sau în exercitarea votului. Cardul ID penetrează practic în rândul întregii populații, 95% din declarațiile fiscale se fac online, computerele sunt prezente în 90% din gospodării și în fiecare școală sau instituție publică, iar tranzacțiile bancare se fac online în proporție de 98%. Studiul arată și care sunt cele mai utilizate aplicații în țările supuse analizei. Dincolo de clasicele aplicații de comerț electronic și cele de jocuri, utilizate pe scară largă, analiza atrage atenția asupra unei aplicații din domeniul medical folosită în Cehia de 500.000 de utilizatori și de o aplicație bancară care are în Polonia 5.000.000 de downloadări.

În concluzie, convergența dintre statele europene există în multe zone ale economiei digitale. România, însă, are nevoie de progrese importante în ceea ce privește e-guvernarea. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.