Acasă Anchete Încă un mandat de arestare pe numele lui Ghiță

Încă un mandat de arestare pe numele lui Ghiță

DISTRIBUIȚI

După ce a fost audiat prin sistemul videoconferinţă, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis să aprobe cererea DNA pentru emiterea unui nou mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă. Este al treilea mandat de arestare preventivă pe numele fostului deputat în dosarul Ponta Blair, după ce Curtea Supremă a emis alte două mandate la scurt timp după ce acesta a fugit din ţară. Procurorii DNA cer acum judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie un mandat de urmărire internaţională pe numele politicianului.

Potrivit România TV, procurorii susţin în motivarea lor că Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat de mai bine de patru luni la termenele din procesele pe care le are pe rol și că reprezintă un pericol pentru ordinea publică.

Minuta ședinței de judecată: ”În baza art. 226 alin.1 şi 2 Cod procedură penală admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti privind pe inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. În baza art. 223 alin. 1 lit.a Cod procedură penală cu ref. la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit.e Cod procedură penală, pentru infracţiunea de instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 Republicată, cu aplic. art. 5. C.pen. şi în baza art. 223 alin.1 lit.a şi alin. 2 Cod procedură penală cu ref. la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit.e Cod procedură penală, pentru infracţiunea de instigare la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea, finală a art. 38 alin. 1 C.pen dispune arestarea preventivă a inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării. . În baza art. 230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul interpretului de limbă sârbă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în minută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.