Acasă Externe Istanbul: George Ciamba la reuniunea Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe al statelor membre...

Istanbul: George Ciamba la reuniunea Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe al statelor membre ale OCEMN

DISTRIBUIȚI

146356 – 29062017 – Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euro-atlantic, George Ciamba, va conduce, la 29 iunie 2017, delegația României la cea de-a 36-a reuniune a Consiliului Miniștrilor Afacerilor Externe (CMAE) al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), eveniment organizat la Istanbul, de Președinția-în-Exercițiu a Republicii Turcia la OCEMN.

Dezbaterile Consiliului Ministerial se vor centra asupra principalelor repere în evoluțiile curente din cadrul OCEMN, progreselor realizate în procesul de reformă şi creștere a profilului strategic regional al Organizaţiei, precum şi asupra modalităților de consolidare a cooperării între statele membre în domeniile prioritare de interes comun.

În context, reuniunea va marca momentul de bilanț al mandatului Republicii Turcia, care a exercitat Preşedinţia-în-Exercițiu a OCEMN în perioada 1 ianuarie 2017 – 30 iunie 2017, precum şi preluarea acestui mandat de către Ucraina pentru următoarele 6 luni (1 iulie 2017 – 31 decembrie 2017). – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.