Acasă Externe Planeta, tot mai populată, România…

Planeta, tot mai populată, România…

DISTRIBUIȚI

146232 – 22062017  Populaţia planetei va ajunge la peste opt miliarde de locuitori în 2030, dar în România va scădea cu aproximativ 15%, arată un raport anual prezentat de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Astfel, în timp ce în prezent populația planetei este de 7,6 miliarde, datele ONU arată că în 2030 cifrele vor ajunge la 8,6 miliarde, se vor apropia de 9,8 miliarde în 2050 și vor depăși 11,2 miliarde de oameni în 2100. Mai bine de jumătate din creşterea globală a populaţiei până în 2050 va proveni din Africa Subsahariană, unde ratele de fertilitate vor persista la niveluri mult mai mari decât în restul lumii, arată predicţiile ONU.

Până în 2050, şapte dintre cele mai populate 20 de naţiuni ale lumii vor fi africane, potrivit raportului. În schimb, toate ţările din Europa au rate de fertilitate sub nivelul de înlocuire, ceea ce înseamnă că populaţia va scădea în mod inexorabil, fără imigraţie la scară largă.

În România, numărul locuitorilor ar putea scădea cu peste 15%

Europa de Est este afectată în mod deosebit de această tendinţă demografică, iar numărul locuitorilor ar putea scădea cu peste 15% în Bulgaria, Croaţia, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Moldova, România, Serbia și Ucraina.

De altfel, prognoza sumbră este susținută și de INS, care a anunțat că pentru al 27-lea an consecutiv, populația României a înregistrat o scădere în 2016. Populaţia rezidentă a României la 1 ianuarie 2017 era estimata la 19.310.216 de locuitori, în scădere cu 163.408 faţă de 1 ianuarie 2016. În plus, numărul căsătoriilor a fost cu 1143 mai mare decât anul precedent și s‐au pronunţat cu 141 divorţuri mai puţine decât în 2015. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.