Acasă Economie   Se scumpește electricitatea

  Se scumpește electricitatea

DISTRIBUIȚI

146251 – 23062017  Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei de joi a Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), relatează Agerpres. De la 1 iulie, prețul final la electricitate pentru consumatorii casnici este format dintr-un tarif reglementat de ANRE, care are o pondere de 10% din prețul total, și dintr-o componentă care reflectă prețul din piața liberă, care are o pondere de 90%.

Potrivit unui comunicat al ANRE, componenta reglementată (10%) va scădea cu 5,16% iar cea de piață liberă (90%) va urca cu 8,53%. „În domeniul energiei electrice, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat Ordinul nr. 50/2017 privind modificarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanță (FUI) clienților casnici care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, prin care s-a decis scăderea cu 5,16% a tarifelor reglementate aplicate de FUI clienților casnici, începând cu data de 1 iulie 2017 și până la sfârșitul acestui an. Energia electrică furnizată la tarife reglementate reprezintă 10% din totalul energiei electrice furnizate la clienții casnici. Avizarea tarifelor de tip Componentă piață concurențială (CPC), cu modificări față de solicitările FUI, aplicabile, în trimestrul III, clienților finali casnici și noncasnici, beneficiari ai serviciului universal. Energia electrică furnizată la tarif CPC reprezintă 90% din consumul clienților casnici și este achiziționată de FUI exclusiv din piața concurențială, unde prețul energiei electrice a înregistrat o creștere cu 24% față de trimestrul II. În aceste condiții, deși FUI au propus creșteri cu 25% a acestor tarife, pe baza analizei realităților și tendințelor din piață, ANRE a considerat justificată o creștere medie la nivel național a tarifelor de tip CPC de 8,53%”, se precizează în comunicatul ANRE.

Președintele ANRE, Niculae Havrileț, anunța, în luna februarie a acestui an, că prețul energiei electrice pentru populație ar putea crește cu 1-2% de la 1 iulie, ca urmare a prețurilor foarte mari de pe bursa de energie din luna ianuarie. „Prețul la energie electrică se recalculează la fiecare șase luni, iar următoarea recalculare va fi la 1 iulie. Considerăm că prețul ori va rămâne la același nivel, ori va fi o ajustare de cel mult 1-2% în plus”, a spus Havrileț în 15 februarie.

Pe parcursul lunii ianuarie, prețurile pe bursă au crescut foarte mult, ajungând la finalul lunii la peste 650 de lei pe MWh, nivel dublu față de cel din primele zile ale anului. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.