Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Tudorel Toader, la Luxemburg: ”Avem încredere în necesitatea și funcționalitatea Parchetului European”

Tudorel Toader, la Luxemburg: ”Avem încredere în necesitatea și funcționalitatea Parchetului European”

DISTRIBUIȚI

146006 – 09062017 În cursul zilei de 8 iunie 2017, Tudorel Toader, ministrul Justiției, și Marieta Safta Safta, secretar de stat, au participat la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), organizat la Luxemburg. În cadrul reuniunii, miniștrii justiției din 19 state membre, între care și România, au agreat, în cadrul unei cooperări consolidate, textul propunerii de regulament privind instituirea Parchetului European. Acesta urmează să fie transmis Parlamentului European, spre aprobare. S-a dat astfel undă verde creării primei entități europene cu puteri de anchetă penală în domeniul protecției intereselor financiare ale UE.

”Avem încredere în necesitatea și funcționalitatea Parchetului European. Suntem convinși de faptul că ziua de astăzi reprezintă un succes pentru prevenirea și combaterea corupției cu privire la fondurile europene. Considerăm că se consolidează dreptul penal european și, cu siguranță, se consolidează dreptul penal național român. România își va îndeplini toate obligațiile ce vor rezulta din regulament. Exprimăm convingerea că nimic nu e perfect, totul este perfectibil, Parchetul European va începe să funcționeze, iar realitatea va arăta acele măsuri de îmbunătățire sunt necesare în funcționarea acestuia. Sunt convins că, pe parcurs, vor apărea ca fiind necesare chiar măsuri la nivelul dreptului penal material – reglementări, conținut al faptelor ce aduc atingere fondurilor europene. Susținem proiectul de regulament, felicităm Comisia Europeană și mulţumim tuturor celor care au făcut posibilă ziua de astăzi cu rezultatele ei”, subliniat ministrul Tudorel Toader.

În contextul discuțiilor privind viitorul Uniunii Europene, această decizie ilustrează încă o dată, și la nivelul faptelor, determinarea României de a fi parte la procesul decizional al UE.

Au mai fost agreate abordările generale asupra Propunerii de directivă privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital, Propunerii de directivă privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor și a Propunerii de regulament privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE.

Miniștrii justiției au mai avut dezbateri de orientare pe tema ascultării copilului în cadrul procedurilor vizate prin Propunerea de regulament privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia autorității părintești și privind răpirea internațională de copii (Regulamentul Bruxelles IIbis), precum și pe următoarele aspecte din cadrul Propunerii de directivă privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie: rolul instanțelor judecătorești în procedurile de restructurare preventivă și menținerea dreptului de administrare al debitorului în procedurile de pre-insolvență, conexată cu implicarea practicianului în insolvență.

În cadrul unei sesiuni comune cu miniștrii afacerilor interne, s-au abordat aspecte referitoare la justiția în spațiul cibernetic – probele electronice, criptarea și reținerea datelor – și protecția copiilor în migrație.

În marja reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), delegația română a avut o întâlnire cu ministrul justiției din Danemarca, Søren Pape POULSEN, fiind abordate aspecte ce țin de cooperarea judiciară și de agenda bilaterală. A fost ultima reuniune a Consiliului Justiție și Afaceri Interne sub mandatul Președinției Malteze a Consiliului UE. Următoarea reuniune, informală, va fi organizată de Președinția Estonă în perioada 6-7 iulie 2017, la Tallinn. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.