146765 – 20072017 – Procurorii DNA au efectuat perchezitii, joi dimineata, la Parchetul Tribunalului Botosani si in mai multe birouri ale Politiei Judetene Botosani, intr-un dosar vizand fapte de coruptie. DNA: “ Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de serviciu, contra libertății persoanei, contra înfăptuirii justiției, săvârșite în perioada 2015-2016. În cursul zilei de 20 iulie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul Botoșani, din care 4 sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. .”
Surse judiciare au declarat pentru news.ro ca in acest dosar ar fi vizat si un procuror. In acest dosar, joi dimineata au loc perchezitii la sapte adrese din municipiul Botosani, patru dintre ele fiind la sedii ale unor institutii publice. – PROMPT MEDIA