Acasă Economie Ambiții mari pe termen scurt

Ambiții mari pe termen scurt

DISTRIBUIȚI

146575 – 11072017 –  Premierul Mihai Tudose și vicepremierul Marcel Ciolacu au avut o serie de întâlniri cu reprezentanții mai multor ministere, în vederea stabilirii priorităților pentru fiecare instituție în parte, referitor la măsurile din programul de guvernare care urmează să se implementeze până la 1 septembrie 2017.

În ceea ce privește Ministerul Muncii, la 1 august se vor adopta, în Guvern, modificările care vor fi aduse Legii 448 privind persoanele cu dizabilități și, totodată, se vor aproba creșteri ale indemnizațiilor pentru aceste persoane începând cu 1 ianuarie 2018.

La 1 septembrie se vor prezenta coaliției noile standarde de cost pentru fiecare serviciu social în parte și tot de la acea dată va intra în dezbatere publică modificarea legislației privind inspecția muncii, astfel încât să se reducă fenomenul cunoscut ca munca la negru.

În ceea ce privește Secretariatul General al Guvernului, potrivit raportului de activitate al Executivului, până la data de 1 septembrie 2017 se vor identifica toate taxele nefiscale din România și se vor face propuneri de reducere a numărului acestora, se va definitiva și trimite în SEAP Caietul de sarcini privind achiziționarea prin acord-cadru a 3.000+900 de ambulanțe. De asemenea, va fi desemnată autoritatea care ulterior va coordona finalizarea implementării, până la 1 septembrie, a unui sistem informatic integrat.

La Ministerul Economiei, cel târziu pe 20 iulie se vor adopta, în Guvern, modificările referitoare la reglementările metalelor prețioase și a pietrelor prețioase, până la data de 15 august se vor finaliza și supune dezbaterii publice modificările aduse Legii redevențelor, precum și noul cadru legislativ privind operațiunile offshore, iar până la 1 septembrie se va finaliza și supune dezbaterii publice noua lege a minelor.

La 1 septembrie se va prezenta coaliției programul privind valorificarea produselor minerale.

În ceea ce privește Ministerul Educației Naționale, potrivit raportului Executivului, la 1 august începe dezbaterea privind noua lege a manualului. Până la acea dată se va prezenta planul de măsuri astfel încât în următorii trei ani să nu mai existe nicio școală fără acces la internet, iar până la 1 septembrie va intra în dezbatere publică Strategia privind stimularea învățământului dual, în așa fel încât acesta să poată fi aplicat din anul școlar 2018 – 2019.

Până pe 15 august vor intra în dezbatere publică modificările ce vizează extinderea programului ”Școală după școală”, iar până la 1 septembrie se vor supune dezbaterii publice modificările ce se doresc a fi cuprinse în noua lege a educației care vizează reforma programei școlare.

La Ministerul Dezvoltării Regionale, până în data de 15 iulie 2017 se va adopta, în Guvern, înființarea Comitetului interministerial care vizează organizarea instituțiilor la nivel central și local, până pe 15 august va intra în dezbatere publică noul Cod al Finanțelor Publice Locale și va fi finalizată avizarea interministerială a Codului Administrativ ce va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018.

În ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice, până la 15 iulie se vor adopta, în Guvern, modificările privind plata contribuțiilor la nivelul salariului minim pentru toți angajații din România dacă acestea sunt mai mici decât nivelul aferent salariului minim. Măsura va intra în vigoare începând cu 1 august 2017, precizează raportul Executivului.

De asemenea, de la 1 august va intra în dezbatere noul model de colectare a TVA (split TVA) și va fi adoptat astfel încât acesta să poată fi implementat începând cu 1 septembrie, iar până la data de 15 august se vor finaliza și vor intra în dezbatere modificările ce vor fi aduse Codului fiscal, pentru ca, cel târziu la 15 septembrie 2017, acestea să fie aprobate în Guvern/ Parlament.

Până pe 20 iulie se vor adopta modificările care vizează activitățile ANAP, inclusiv organigrama acestei agenții, având drept scop urgentarea avizării proiectelor de investiții.

În cadrul Ministerului Turismului, până la 1 august se va finaliza Masterplanul de investiții în turism 2017 – 2020 și va fi definitivată legislația necesară acoperirii riscului de faliment al agențiilor de turism, iar până la 1 septembrie – proiectul Legii turismului va intra în primă lectură în Guvern.

La Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, până la 1 septembrie se va prezenta, în Guvern, planul de dezvoltare/ redresare a Poștei Române, arată Executivul în raport.

Cât privește Ministerul Agriculturii, la 1 septembrie vor fi adoptate în guvern programele vizând susținerea a șapte produse deficitare pentru perioada 2018 – 2020 (simultan Program tomate românești) și tot până la acea dată se va prezenta coaliției programul de investiții în agricultură și industria agricolă, ce se va putea derula prin intermediul FSDI.

Executivul mai informează că au fost transmise la toate ministerele două adrese prin care s-au solicitat o situație centralizatoare cu toate taxele nefiscale, tarifele și comisioanele percepute de instituțiile publice aflate în coordonarea/ subordinea ministerului și o situație a tuturor măsurilor din programul de guvernare asumate de fiecare minister în parte pentru perioada 2017 – 2020

La capitolul alte măsuri, Executivul informează că se are în vedere instituirea unui mecanism de monitorizare lunară a absorbției fondurilor UE. Guvenul subliniază că finanțarea și atragerea de fonduri europene reprezintă o prioritate, în contextul în care ele reprezintă un motor al creșterii economice de 5,2%, estimată în bugetul pentru anul 2017, și o modalitate de a evita depășirea țintei de deficit. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.