Acasă Politic PNL salută retrimiterea la Parlament a Legii învățământului profesional

PNL salută retrimiterea la Parlament a Legii învățământului profesional

DISTRIBUIȚI

146577 – 11072017 –  În cursul zilei de luni, președintele Iohannis a cerut reexaminarea de către Parlament a Legii învățământului profesional, respectiv Legea de aprobare a OUG 81/2016., și a acceptat solicitarea deputatului liberal Florica Cherecheș, transmisă săptămâna trecută Administrației Prezidențiale.

Motivația președintelui a fost că legea, așa cum a fost adoptată de Senat, diferă mult de cea trimisă de Camera Deputaților și ”afectează cadrul normativ necesar pentru crearea unui sistem de învățământ profesional și dual coerent și deschiderea acestui sistem către operatorii economici, întrucât reduce nivelul de autonomie al școlilor în regim dual, elimină condițiile care vizau calitatea pregătirii realizate în cadrul practicii la agentul economic, elimină dispozițiile privind organizarea concursurilor pentru cadrele didactice din unitățile de învățământ dual”.

Principalele solicitări, parte din ele regăsindu-se acum în cererea de reexaminare, se refereau la includerea formării profesionale a adulților în cadrul învățământului profesional dual, necesitatea acreditării companiilor partenere, care ”vizează calitatea pregătirii realizate în cadrul practicii la agentul economic, lipsa unor criterii de calitate în selectarea operatorilor economici implicați în activități de practică riscă să limiteze impactul pozitiv generat de formarea elevilor în școli cu regim dual”, menținerea în lege a unui orizont de timp legat de obținerea nivelurilor 4 și 5 pentru absolvenții nivelului 3, respectiv 4, posibilitatea finalizării studiilor liceale de către absolvenții unei școli profesionale și păstrarea necesității obținerii avizului consiliului de administrație al școlilor cu formare preponderentă în regim dual pentru depunerea de candidaturi pentru posturile didactice/catedrele vacante și rezervate.

”Îmi exprim speranța că Parlamentul va profita de această ocazie pentru a aduce modificările necesare îmbunătățirii Legii invățământului profesional dual”, declară Cherecheș. PROMPT MEDIA

 

foto:dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.