146668 – 14072017 – Dezastrul din Sănătate este prezentat într-un raport al Curții de Conturi, care vizează o perioadă de cinci ani. Concluziile sunt halucinante: Ministerul Sănătății nu cunoaște situația reală a dotărilor spitalelor și de multe ori nu lipsa banilor a fost problema, ci proasta gestiune a finanțelor.
Astfel, inspectorii Curții de Conturi au descoperit că în cinci ani s-au pierdut fonduri nerambursabile în valoare de peste două miliarde lei, adică aproximativ 500 de milioane de euro, bani care ar fi putut fi utilizaţi inclusiv pentru achiziţionarea a zeci de RMN-uri.
Documentul prezintă deciziile proaste luate de Ministerul Sănătății în finanţarea unităţilor sanitare, care ar fi permis o mai bună dotare a spitalelor din ţară, multe dintre ele scufundate în mizerie şi confruntate cu lipsuri de tot felul, de la personal, la medicamente şi materiale sanitare de bază.
”MS nu a luat măsurile necesare cu privire la accesarea şi derularea unor proiecte cu finanţare nerambursabilă, ceea ce a condus atât la pierderea unor finanţări din fonduri europene, în valoare de 79 milioane de lei, cât şi la neaccesarea de fonduri nerambursabile în valoare de 470,250 milioane de lei, din fondul regional (POR 2007-2013). Neîntreprinderea de către MS a tuturor măsurilor necesare în vederea finalizării cartografierii şi modelării serviciilor şi infrastructurii în sănătate a condus la imposibilitatea accesării de fonduri nerambursabile în valoare de 1.467.000 mii lei, din fondul regional (POR 2014-2020”, potrivit raportului.
”Disponibilul din cont al veniturilor proprii a înregistrat cel mai înalt nivel la finele anului 2015, când a ajuns la suma de 522 milioane lei. S-a estimat că în cazul utilizării acestei sume se puteau achiziţiona 72 aparate tip RMN, având în vedere un preţ mediu de achiziţie în sumă de 7,2 milioane lei/aparat RMN care a fost calculat în funcţie de plăţile efective cuprinse între 4,2 şi 10,4 milioane lei/aparat de tip RMN, efectuate pentru achiziţia unor astfel de echipamente medicale. MS a optat să menţină disponibilul din venituri proprii în cont, încasând în perioada analizată o dobândă în sumă de numai 1,6 milioane lei (disponibilul mediu anual înregistrat a fost de 180 milioane lei)“, se mai arată în raportul Curții de Conturi. – detalii pe RomaniaLibera.ro – PROMPT MEDIA