Acasă Social Administratie Duplicatul cărții de identitate a vehiculului se obține mai repede

Duplicatul cărții de identitate a vehiculului se obține mai repede

DISTRIBUIȚI

146516 – 07072017 – Conducătorii auto vor putea obține, prin proceduri simplificate, duplicatul cărții de identitate a vehiculului, emis de RAR, în cazul pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului sau în cazul neîndeplinirii obligației de a preda noului proprietar cartea de identitate a vehiculului, în cazul înstrăinării acestuia.

Astfel, se elimină obligativitatea prezentării de către client a avizului autorității competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului, precum și a obligativității de a publica în Monitorul Oficial a anunțul privind pierderea, furtul sau distrugerea carții de identitate a vehiculului.

O altă noutate constă în completarea situațiilor în care se poate emite un duplicat al cărții de identitate a vehiculului pentru toate cazurile în care, la înstrăinarea vehiculului, ultimul proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.

Ministerul Transporturilor va actualiza, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii aprobate astăzi, Reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor – RNTR 7. Legea intră în vigoare în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.