Acasă Politic Promisiuni mari din partea americanilor

Promisiuni mari din partea americanilor

DISTRIBUIȚI

146467 – 05072017 – Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, şi-a luat angajamentul, marţi, în discursul susținut la recepţia de Ziua Independenţei organizată de reprezentanţa diplomatică la Bucureşti, de a consolida şi mai mult parteneriatul strategic, prin găzduirea celei mai „numeroase misiuni comerciale care a ajuns vreodată în România”. El a pledat pentru un cadru politic “stabil, previzibil, transparent, caracterizat de consultare veritabilă cu toţi actorii implicaţi, inclusiv cu investitorii străini”. Ambasadorul a mai spus că aşteaptă „cu interes” dezvoltarea tuturor dimensiunilor parteneriatului împreună cu Guvernul premierului Mihai Tudose.

”Ambasada mea va îndeplini acum angajamentul preşedintelui meu de a consolida şi mai mult parteneriatul nostru strategic. În această toamnă vom găzdui cea mai numeroasă misiune comercială care a ajuns vreodată în România şi vom încuraja investiţiile dintre ţările noastre, în ambele direcţii”, a spus ambasadorul.

Hans Klemm a făcut referire la Trade Winds, cel mai de amploare eveniment de promovare comercială organizat anual de către Departamentul Comerţului al Statelor Unite, ajuns anul acesta la a zecea ediţie. România va fi principala destinaţie a misiunii din luna octombrie 2017, companiile participante având opţiunea de a se deplasa şi în celelalte ţări vizate, adică Bulgaria, Grecia, Croaţia şi Serbia.

”Putem face acest lucru cu eficienţă maximă aici, în România, într-un cadru de politic stabil, previzibil, transparent, caracterizat de consultare veritabilă cu toţi actorii implicaţi, inclusiv cu investitorii străini”, a adăugat el.

Ambasadorul a avut un mesaj şi pentru premierul român: ”Aşteptăm cu interes să dezvoltăm fiecare dimensiune a parteneriatului nostru împreună cu noul guvern condus de prim-ministrul Tudose şi cu membrii Parlamentului României”.

Klemm a evocat şi alte aspecte ale parteneriatului strategic SUA – România pe care intenţionează să se dezvolte. „Colaborarea noastră militară şi în domeniul aplicării legii este mai strânsă decât oricând şi vom lucra cu partenerii noştri români pentru a îmbunătăţi securitatea transatlantică, pentru a garanta stabilitatea în regiunea Mării Negre şi pentru a lupta împotriva terorismului aici şi peste hotare, la mare distanţă. Suntem dornici să susţinem România în angajamentul său de a investi 2% din PIB pentru apărare”, a precizat el.

Un alt domeniu de interez îl reprezintă învăţământul şi cercetarea. „Vom interacţiona cu universităţi, centre de cercetare şi institute culturale din România pentru a promova schimburile de profesori, studenţi, cercetători şi artişti americani şi români. Vom încerca să extindem activitatea Comisiei Fulbright şi să sprijinim instituţiile guvernamentale din România să înfiinţeze un nou post la Ambasada de la Washington, cu scopul de a promova programele de schimb academic”, a declarat şeful reprezentanţei diplomatice la recepţia găzduită de Ambasada SUA.

Hans Klemm a profitat de ocazie şi pentru a trece în revistă realizările din relaţia SUA-România, la aniversarea a 20 de ani de parteneriat strategic: „Aderarea României la NATO, sacrificiul nostru comun pe câmpurile de luptă din Irak şi Afganistan, deschiderea amplasamentului sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu”.

Ambasadorul american a amintit de vizita preşedintelui român Klaus Iohannis la Washington şi de întâlnirea acestuia cu omologul său american Donald Trump. „Confirmând soliditatea şi ambiţia parteneriatului nostru, acesta a fost pentru România şi America cel mai important eveniment bilateral de mulţi ani, poate chiar de generaţii”, a apreciat Klemm.

„Românii şi americanii au multe lucruri în comun: dragostea de libertate, mândria culturii lor, tradiţii bogate şi peisaje vaste, încărcate de istorie”, a mai spus ambasadorul, citând discursul lui Trump din conferinţa de presă comună cu Klaus Iohannis.

Tema recepţiei de anul acesta, oferită de Ambasada Statelor Unite, a fost ”Baseball – aniversarea a 70 de ani de când legendarul Jackie Robinson, primul sportiv profesionist american de culoare, a intrat pe teren, spărgând barierele discriminarii rasiale”. ”Un alt lucru pe care îl împărtăşesc naţiunile noastre este dragostea pentru sporturi. Anul acesta sărbătorim 70 de ani de când Jackie Robinson a spart bariera rasială în Liga Profesionistă de Baseball. Acest moment de referinţă din istoria americană nu doar a schimbat jocul de baseball, ci a şi deschis drumul pentru Dr. Martin Luther King, Jr. şi mişcarea modernă pentru drepturi civile”, a afirmat Klemm, prezentându-i pe invitaţii speciali. Este vorba despre fiica lui Robinson, Sharon Robinson, precum şi trei foste vedete ale Ligii Profesioniste de Baseball: Scott Erickson, LaTroy Hawkins şi Marlon Anderson.

”Pe 15 aprilie 1947, Jack Roosevelt Robinson păşea pe terenul stadionului Ebbets Field, ca membru al echipei Brooklyn Dodgers. Acum, 70 de ani mai târziu, La Troy, Scott, Marlon şi eu ne aflăm la Bucureşti pentru a promova diversitatea, incluziunea şi eliberarea de discriminare”, a spus Sharon Robinson, activist care sprijină emanciparea tinerilor prin educaţie. Ea a salutat mulţimea în română, dar a încurcat capitala României cu cea a Ungariei, spre amuzamentul tuturor. Robinson şi-a cerut scuze pentru greşeala făcută.  Ceremonia s-a încheiat cu zborul demonstrativ al Iacarilor Acrobaţi. – sursa: Digi24.ro  – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.