Acasă Politic Un PMP-ist vrea tot mai mulți tineri în politică

Un PMP-ist vrea tot mai mulți tineri în politică

DISTRIBUIȚI

146543 – 07072017 –  Politician tânăr și interesat de reformarea clasei politice românești, senatorul Vasile Cristian Lungu este inițiatorul unui proiect inedit – un program de pregătire pentru tinerii interesaţi să acceadă în domeniul politicii.

Programul este unul de voluntariat și presupune o pregătire exhaustivă a tinerilor, studenți la Științe Politice. De la informațiile simple privind funcționarea Senatului și obligațiile unui senator, documentarea – esențială pentru orice luare de poziție, utilizarea mecanismelor prin care legislativul controlează executivul (interpelarea, declarația politică și întrebarea) și până la elaborarea unui proiect de lege – tinerii își însușesc informații teoretice și practice, astfel încât la finalul programului de pregătire să poată dovedi experienţa acumulată.

De altfel, senatorul Vasile Cristian Lungu privește realizarea acestui program ca o datorie a sa către societate, fiind educat și după modelul pur capitalist american, în care nu poți fi angajat într-o companie, într-un proiect, fără a dovedi interesul și experiența față de domeniul în care vei lucra. “Returnez societății ceea ce am primit și eu la vârsta pe care acum o au voluntarii pe care îi pregătesc” –  afirmă senatorul care consideră că fără implicarea tinerilor în zona administrative, fără apropierea lor de zona politică, România nu are viitor.

Activitățile realizate de tineri în cadrul acestui stagiu de voluntariat, cu siguranță au avut un impact pozitiv, fapt dovedit şi de feedback-urile pe care acestea le-au oferit.

În cadrul stagiului de practică de la Senatul României, sub atentă coordonare a domnului senator Vasile-Cristian Lungu, am înțeles structura și funcționarea sferei politice, am realizat sarcini administrative, m-am familiarizat cu atribuțiile Senatului și am înțeles funcționarea acestuia. Pe parcursul activității mele de la Senat am avut ocazia să cunosc și să interacționez cu oameni din mediul politic, acumulând informații noi și căpătând o experiență unică. – afirmă Diana Maria Petcu, una din voluntare.
În urma experienței de voluntar alături de domnul senator Lungu Cristian Vasile, am descoperit, pe lângă inițierea în „labirinturile” legislației și dificultățile depășirii barierelor administrative, un om politic extrem de implicat, deschis dialogului și dornic de a-și finaliza proiectele pe care și le propune.     Consider că această încredințare pe care domnul senator o oferă tinerilor în elaborarea proiectelor consemnează un mare plus pentru peisajul politic actual, în care tinerii, de multe ori, nu reprezintă un punct de interes – spune Dragoş Bistriţeanu.

Să urmezi un internship în cadrul Senatului este pentru un student la Științe Politice o oportunitate ce îți deschide multe drumuri, dar cel mai important, îți antrenează creativitatea, atenția și te ancorează în problemele reale ale societății. Pentru mine, această colaborare înseamnă o punte de legătura între teoriile studiate în universitatea la care învăț și ceea ce se pune în practică. – este de părere Elena Marinescu.
Până în prezent 22 de tineri și-au manifestat dorința de a se pregăti sub îndrumarea senatorului Vasile-Cristian Lungu și a echipei sale, peste 160 de ore, în ultimele 4 luni fiind investite de parlamentar pentru educarea tinerei generaţii de politicieni. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.