Acasă Externe 300 turişti români, blocați pe un aeroport din Portugalia

300 turişti români, blocați pe un aeroport din Portugalia

DISTRIBUIȚI
Foto: airports-worldwide.com
Foto: airports-worldwide.com

147320 – 28082017 –  Situaţie neplăcută pentru aproximativ 300 de români care încearcă să revină în ţară, din Portugalia. Oamenii au fost întorşi de două ori din drum de pe Aeroportul din Lisabona, după ce le-au fost anulate cursele – din lipsa de personal şi motive tehnice, ar fi precizat compania, care le-a transmis că vor pleca totuşi luni dimineaţă.

Potrivit stirileprotv, cei mai mulţi dintre pasagerii români au ajuns sâmbătă după-amiază în aeroportul din Lisabona, după un sejur în Madeira. Ar fi trebuit să plece spre Bucureşti la miezul nopţii, dar zborul s-a anulat.

Compania portugheză TAP le-a oferit oamenilor o noapte de cazare, micul dejun şi masă de prânz, apoi li s-a spus să revină în aeroport. Dar, scenariul s-a repetat – şi cursa de duminică, spre Capitală, a fost anulată.

Ajunşi la limita răbdării, turiştii români au luat legătură şi cu consulul României la Lisabona, care a mers duminică noapte la faţă locului. Totodată, Ambasada României în Republica Portugheză are în atenţie situaţia cetăţenilor români blocaţi în Lisabona, după ce zborul lor a fost anulat, reprezentanţii misiunii diplomatice aflându-se în permanentă legătură cu turiştii, potrivit unui răspuns al Ministerului Afecerilor Externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.