Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Calea Victoriei redevine pietonală pe 2 și 3 septembrie

București: Calea Victoriei redevine pietonală pe 2 și 3 septembrie

DISTRIBUIȚI

– 147357 – 30082017 – Primăria Capitalei organizează cea de-a treia ediție a evenimentului „La pas pe Calea Victoriei” pe 2 și 3 septembrie, care își propune să readucă pe una dintre cele mai importante străzi din centrul orașului atmosfera Bucureștiului interbelic.

Astfel, pe segmentul de la intrarea dinspre Piața Victoriei, până la intersecția cu strada George Enescu, Calea Victoriei va redeveni pietonală, cu un traseu special, presărat cu activități celebre de odinioară, care animau faimoasa stradă în perioada în care Bucureștiul purta titulatura de „micul Paris”.

Animatori pe picioroange, portretiști și caricaturiști, defilarea cu monocicluri, mimi, lustragii, muzicieni stradali, cinematograf în aer liber, ateliere de creație, ateliere de caligrafie, teatru pentru copii, expoziție de fotografie, tradiționala „Bătaie cu flori”, alături de produse și preparate culinare diverse, sunt doar câteva dintre atracțiile pe care bucureșteni le vor putea descoperi în cele două zile de sărbătoare din Capitală.

Calea Victoriei, dominată de unele dintre cele mai frumoase clădiri din București, este un punct de reper și pentru arta și istoria românească prin numărul muzeelor aflate pe traseul acesteia. Astfel, pe 2 și 3 septembrie, pe Calea Victoriei vor putea vizitate și cele trei muzee, care vor avea un program prelungit pe parcursul evenimentului, după cum urmează: Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu, intervalul 10:00 – 21:00; Muzeul Național „George Enescu”, în intervalul 10:00 – 20:00; Muzeul Național de Artă al României, în intervalul 9:00 – 21:00.

Manifestările artistice stradale au reprezentat în perioada interbelică un motiv de distracție și destindere, Calea Victoriei fiind un loc preferat de promenadă al bucureștenilor, în care aceștia alegeau să își petreacă o bună parte din timpul liber.

Unul dintre obiceiurile îndrăgite în acea perioadă este reprezentat de renumita „Bătaie cu flori”, ce datează încă din anul 1890, care va fi reconstituită și anul acesta, pe 2 septembrie, de la ora 18:00, pe Calea Victoriei, moment la care cei prezenți sunt invitați să participe pentru a duce mai departe frumoasa tradiție.

Ajuns la cea de-a treia ediție, evenimentul s-a bucurat în lunile aprilie și iunie de un mare succes printre bucureșteni, dar și printre turiștii ajunși în Capitală, care s-au adunat într-un număr impresionat pe Calea Victoriei, pentru a descoperi activitățile artistice stradale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.