Acasă Anchete Justitie București: Valerian Vreme, la DNA

București: Valerian Vreme, la DNA

DISTRIBUIȚI

146933 – 01082017-  Valerian Vreme, fost ministru al Comunicatiilor (PDL) in perioada 2010-2012, s-a prezentat marti dimineata la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, unde a fost audiat timp de 20 de minute.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, Valerian Vremea a fost citat pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

”În perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent”, arată DNA. Prin acest demers, spun procurorii, ministerul a fost prejudiciat cu suma de 11.291.793,99 euro, iar pe de altă parte a fost produs un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea D.Con-Net AG. PROMPT MEDIA

 

foto:evz.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.