Acasă Social Sanatate Cât de gravă este situația? Institutul Cantacuzino, transformat în unitate militară

Cât de gravă este situația? Institutul Cantacuzino, transformat în unitate militară

DISTRIBUIȚI

147271 – 23082017 – Institutul Cantacuzino va fi preluat de Ministerul Apărării Naționale și va fi transformat în unitate militară, după ce premierul Mihai Tudose și-a manifestat astăzi, din nou, nemulțumirea în legătură cu modul în care Ministerul Sănătății gestionează problema relansării acestui institut.

“În maxim o lună Institutul Cantacuzino să devină parte componentă a Ministerului Apărării Naționale, pentru că cu specialiștii de acolo ne-am lămurit. Poate cu o mână mai de fier, mai militarizată, o să aibă rezultate”, a cerut premierul Mihai Tudose ministrului Sănătății, Florian Bodog, și ministrului Apărării, Adrian Țuțuianu.
Ministrul Apărării a afirmat că în maxim trei săptămâni va înainta guvernului un proiect de act normativ referitor la transferarea Institutului Cantacuzino. “Am și gândit cum ar putea fi organizat, am făcut o evaluare prealabilă cu ajutorul specialiștilor Ministerului Apărării. Nu am toate datele acum. Propun ca, împreună cu ministrul Bodog, pe baza materialului de control pe care l-a făcut, în două săptămâni să venim în Guvern, haideți trei săptămâni, cu un proiect de act normativ, prin care să îl preluăm și să îl transformăm într-o unitate militară, cu conducere militară și angajați care corespund criteriilor. Ne asumăm această chestiune”, a declarat ministrul Apărării. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.