Acasă Social Aparare Constanța: Întrevederea şefului Statului Major General cu şeful Forţelor Terestre din SUA

Constanța: Întrevederea şefului Statului Major General cu şeful Forţelor Terestre din SUA

DISTRIBUIȚI

147108 – 10082017-  Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, a avut miercuri, 9 august, în baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, o întrevedere cu generalul Mark Milley, şeful Forţelor Terestre din Statele Unite ale Americii, aflat în vizită în țara noastră. Pe timpul întâlnirii au fost abordate subiecte referitoare la demersurile de integrare și sincronizare a eforturilor de instruire la nivel naţional cu iniţiativele regionale ale SUA, precum şi cu cele din cadrul NATO, operaţionalizarea unităţilor destinate NATO, precum şi despre programele de modernizare a forţelor armate române şi identificarea unor modalităţi de sprijin în acest sens.

Generalul Ciucă a subliniat că dezvoltarea parteneriatului strategic româno-american, cu importante dimensiuni în plan militar, reprezintă un obiectiv major asumat la nivel naţional.

Vizita şefului Forţelor Terestre ale SUA a avut drept scop evaluarea bilaterală a activităţilor de cooperare militară la nivelul forţelor terestre cât şi identificarea unor noi domenii de interes conform angajamentelor internaţionale, anunță MApN. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.