Acasă Stiri Locale Bucuresti-Ilfov ITM Ilfov și ANAF – cu ochii pe cei care fraudează bugetul...

ITM Ilfov și ANAF – cu ochii pe cei care fraudează bugetul de stat

DISTRIBUIȚI

147305 – 25082017 – Pentru lunile august și septembrie, Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală –  Direcţia Generală Antifraudă Fiscală au un plan de acţiune privind organizarea unor controale la firmele care folosesc muncitori la negru și așa-zisa muncă ”la gri” (angajatorul încheie contracte individuale de muncă pe  salariul minim garantat, cealaltă parte a remuneraţiei, până la salariul plătit efectiv, nefiind fiscalizată – sau încheie contracte de muncă part-time, disimulând o activitate de opt ore sau mai mult, pentru a supune fiscalizării doar salariul corespunzător normei de muncă prevăzută în contractul individual de muncă şi nu cel corespunzător timpului real de muncă).

Lipsa de venituri la bugetul consolidat al statului afectează sistemele de asigurare socială, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţilor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială.

Domeniile de activitate cum ar fi construcţiile, alimentaţia publică, silvicultura, transportul, comerţul, paza şi protecţia, confecţiile, curăţenia, arhivarea şi depozitarea înregistrează cu predilecţie, pe lângă riscurile indisciplinei financiare, respectiv, neconformării la declararea şi plata obligaţiilor fiscale, riscuri legate de utilizarea forţei de muncă fără forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare, risc care se manifestă accentuat în perioada iunie-octombrie.

Până la această dată, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov a finalizat controale la mai multe societăţi de pe raza judeţului având ca domenii de activitate construcţiile şi întreţinerea şi repararea autovehicule, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 50.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.