Acasă Economie Mihai Tudose, în vizită la TAROM

Mihai Tudose, în vizită la TAROM

DISTRIBUIȚI
foto:stiri.tvr.ro
foto:stiri.tvr.ro

– 147401 – 31082017 –Premierul Mihai Tudose a fost în vizită, joi, la TAROM și la Aeroportul Otopeni. „Am venit să văd care sunt probleme reale ale celor două companii. Pentru ca Guvernul să poată interveni și ajuta cele două companii. Înțeleg că planurile sunt bune. Există voință de muncă. Cineva din echipa care mă însoțește a avut o remarcă: parcă până acum nu am avut conducere”, a declarat Mihai Tudose.

Premierul s-a întâlnit cu Florin Susanu, director general interimar al companiei. Vizita vine la două săptămâni după ce șeful Executivului a criticat pierderile de la TAROM și conducerea a fost schimbată din cauza managementului defectuos.

Florin Susanu a fost numit director general interimar la TAROM în 21 august, după ce Eugen Davidoiu a demisionat din funcție.

Potrivit mediafax, la şedinţa de guvern anterioară demisiei lui Davidoiu, premierul Mihai Tudose a criticat managementul acestuia. În ultimul an, la Tarom au fost înregistrate pierderi de peste 104 milionane lei.

Prim-ministrul s-a interesat condiţiile de la Aeroportul Otopeni, dar şi cum se lucrează la Tarom.

„N-am venit neapărat să verific, am venit la două companii care sunt şi trebuie să rămână un simbol al României. Şi aeroportul, şi compania TAROM sunt ca interfaţă pentru oricine vine în România şi îşi formează o primă imagine. Am venit să văd care sunt într-adevăr şi problemele reale ale celor două companii, să vedem în ce măsură Guvernul poate interveni şi ajuta cele două companii. Am vorbit atât cu domnul director de la aeroport, cât şi cu conducerea interimară a TAROM, înţeleg că plănurile sunt bune, există dorinţă de muncă, există şi disponibilitatea personalului din conducerea celor două societăţi de a restructura şi de a duce partea de management la alt nivel. Le urez succes şi i-am asigurat de tot sprijinul guvernamental”, a declarat premierul Mihai Tudose după vizita la cele două instituţii.

Întrebat care sunt problemele Tarom, premierul a răspuns: „Sunt foarte multe. Cineva din echipa care mă însoţeşte a avut o remarcă foarte tristă: ‘Parcă până acum n-au avut conducere’. Ăsta e adevărul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.