Acasă Anchete Justitie Modificări radicale în Justiție

Modificări radicale în Justiție

DISTRIBUIȚI

147265 – 23082017 – Președintele României isi va pierde prerogativa de a numi sefii DNA, DIICOT si Parchetului General, potrivit unei propuneri facute publice de ministrul Justitiei, Tudorel Toader. El a spus ca viitorii procurori-sefi vor fi numiti de Sectia de Procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, motivând modificarea radicala printr-o cerere a Comisiei Europene, prin MCV. Tudorel Toader a mai spus ca presedintele Inaltei Curti va ramane numit de presedintele Romaniei, la propunerea Sectiei de Judecatori a CSM (in locul plenului CSM, ca in prezent).

Extinderea motivelor pentru care procurorul ierarhic superior poate sa infirme solutiile adoptate de procurorul ierarhic inferior. In prezent pot fi infirmate numai pentru motive de legalitate. Nu se intra pe fond. O solutie vizand o posibila raspundere penala are pe de o parte componenta de legalitate, are pe alta parte componenta de temeinicie. Prin urmare, propunerea extinde temeiurile pentru care procurorul ierarhic superior poate infirma solutia procurorului de caz.

Infiintarea unei directii specializate in cadrul Ministerului public, pe langa DNA si DIICOT, care sa aiba competenta exclusiva pentru faptele penale reclamate a fi fost comise de magistrati. Ca o garantie pentru independenta judecatorilor vom avea un corp de 20 de procurori care sa ancheteze presupusele fapte reclamate ca fiind savarsite de catre magistrati.

Membrii CSM trebuie sa se suspende din magistratura. Ei sunt demnitari ai statului roman si trebuie sa se ocupe exclusiv de atributiile de membru CSM, pe durata mandatului.

Tudorel Toader propune subordonarea politica a Inspectiei Judiciare, care ar urma sa treaca de la CSM la Ministerul Justitiei

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a anuntat miercuri intr-o conferinta de presa ca propune, printr-un pachet mai larg de modificari ale legilor Justitiei, trecerea Inspectiei Judiciare de la CSM la Ministerul Justitiei.

”Inspectia judiciara trece la Ministerul Justitiei. In multe tari, Inspectia judiciara este la Minister, respectand independenta pe care o are. Sa nu fie dependenta de CSM”, si-a motivat Toader propunerea.

Inspectia Judiciara este un instrument extrem de puternic in interiorul sistemului judiciar, putand influenta decisiv cariera unui magistrat. Pana acum, Inspectia Judiciara a fost in subordinea CSM, care este garantul independentei justitie. Daca va trece la Ministerul Justitiei, Inspectia Judiciara va fi in subordinea unui om politic.

Ministrul Justiției Tudorel a venit miercuri, în ședința de Guvern, cu legile justiției în fața premierului. Premierul Mihai Tudose i-a transmis lui Tudorel Toader că este foarte important cât de bine comunică aceste modificări aduse legilor justiției. ”E foarte important cât de bine comunicați, cât de bine înțelege toată lumea. De când ați prezentat la mine a ajuns că până diseară schimbăm tot și numim pe altcineva. Nu, deocamdată, toată lumea rămâne unde e, pe mandatul care e, numit de cine a fost numit, în concluzie, nu?”, a spus Mihai Tudose, la începutul ședinței de Guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.