De vorbă cu Munir Mezyed, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură
Străini, de diverse nationalităţi, au fost adoptaţi de România, care a devenit a doua lor casă, oameni de pe tot mapamondul care, deşi au trăit în locuri pe care mulţi dintre noi le idealizăm, găsesc aici, în România, ceva unic, fascinant, ce românii s-au dezobişnuit să observe. Te întreb şi te rog a cugeta, ”ce te defineşte ca român?”, faptul că ai avut privilegiul de a te naşte în acestă ţară sau dorinţa de a lăsa ceva în urma ta, ceva care să inspire şi să lase în societate o plusvaloare de cultură şi modestie, în semn de respect pentru generaţia care va să vină.
Aceasta este povestea unei familii palestiniene, refugiată din cauza insecurităţii din Palestina, în Iordania, unde se naşte Munir Mezyed. De religie musulmană, Munir Mezyed se formează cultural în valorile culturii arabe şi apoi în cea occidentală, studiind în Anglia şi în SUA, stabilindu-se, în final, în România, unde se simte în siguranţă şi se căsătoreşte cu o româncă.
A învăţat să simtă româneşte ghidat de cuvintele poeților români Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Nichita Stănescu. Poate acesta este şi motivul pentru care, datorită operelor sale, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.
Cum s-a schimbat lumea şi ce mai poate oferi poezia în zilele noastre?
Dacă ne întoarceam în timp şi citim cărţi de istorie, vom observa că există foarte multe încercări de unire a popoarelor, însă, acestea au eşuat ca urmare a neglijării problemelor legate de specificităţile culturale ale oamenilor. O parte din aceste încercări s-au realizat militar prin ocuparea teritoriilor cu forţa armată. Aceste încercări au eşuat din cauza dorinţei intrinseci a omului de a trăi liber.
Apoi a venit ideea comunismului, care promitea să unească lumea printr-o ideologie care nu accepta unicitatea fiinţei umane şi nu tolera diferenţele culturale sau religioase. Ulterior, Europa a încercat să unească lumea pe principii economice, proiect care a început să devină viabil numai în momentul în care am realizat că fără eliberarea dimensiunii culturale, nimic nu se poate sinergiza.
În prezent, poezia este doar una din armele unei societăţi unite, fără graniţe, iar eu sunt doar un norocos luptător pe acest front nobil, unde aştern conştiincios ”caractere negre pe fonduri de lumină albă”. Nu eu am ales poezia, ci poezia m-a ales pe mine, iar eu sunt dator să lupt până la capăt.
Povestiți-ne despre poezia Dvs. De ce sunteți considerat un poet neconvenţional?
Sunt un poet neconvenţional pentru ca am făcut din munca mea propria mea religie. Pentru că am realizat acest lucru, am putut să descopăr un nou tip de poezie – Poezia Absolută -, şi sunt singurul din lume care scrie acest tip de poezie. Spre surprinderea mea, recent, am văzut o serie de poeţi amatori care încercă să abordeze stilul meu în larga lume a Facebook-ului.
Puteți să ne povestiții mai multe despre ce înseamnă poezia absolută?
Poezia este o entitate, o structură care reproduce un parcurs de explorare și cunoaștere, este mărturia unei experiențe care poate fi trăită la proporții universale, genezice, Poezia Absolută identificându-se cu divinitatea:
Într-adevăr, am văzut într-un vis apa, lumina și cuvântul
Le-am văzut prosternându-mi-se
Când cerul a zărit vocea mea purtând soarele
Ea a dansat până când a căzut năucită
Plouând toate secretele ei în imaginația mea…
Poezia Absolută nu exprimă idei sau emoții sau orice activitate mentală sau psihologică, ci exprimă o transfigurare spirituală și o revelație sacră care are loc între Dumnezeu (puterea divină) și poet. Totul în Poezia Absolută gândește, are memorie și Sine propriu. Astfel, fiecare verset este o imagine cu nuanțe și culori multidimensionale, iar fiecare imagine este un univers.
Ce proiecte aveți în derulare? Cu ce vă poate ajuta ţara unde ați decis să vă stabiliți?
Intenţionez să înfiiinţez o organizație neguvernamentală în România cu numele ”Munir Mezyed Art Cafe”. Visul meu se rezumă la a aduce laolaltă oameni din culturi diferite, care să aibă sanşa să interacţioneze şi să lege prietenii. Cred că răspunsul tuturor problemelor întâlnite la nivel internaţional se află în cheia dialogului intercultural, o unealtă special creată pentru a demonta mituri care ne împiedică să fim cu adevărat o societate tolerantă şi unită. Îmi doresc o cafea a prieteniei şi diversifităţii culturale, în care oamenii de cultură (scriitori, poeţi, pictori etc.) sau simpli iubitori de frumos să vină şi să se simtă promovaţi şi protejaţi. Suntem datori să ne apreciem oamenii de valoare atât timp cât ei sunt în viaţă şi să le oferim mediul propice pentru creaţie, pentru că scopul lor transcede individualismul omului presat de greutăţile cotidiene. Sunt pe deplin conştient de societatea mercantilă în care trăim, sens în care sunt dispus să îmbin aroma servirii unui ceai cu mentă cu versurile atent alese ale unui poet inspiraţionist. Visez ca, în timp, şi cu generozitatea persoanelor care doresc să ne susţină proiectul, să fim capabili să oferim servicii gratutie precum organizarea de festivaluri şi expoziţii culturale, traducerea şi publicarea unor poeţi debutanţi, organizarea de activităţi culturale, organizarea de trasee turistice culturale. Da, este adevărat, avem nevoie de bani, dar odată pornit proiectul acesta se poate autofinanţa. Cultura este cheia lucrului bine făcut, iar România trebuie să demonstreze că a venit timpul să investească în ea. Este pariul meu cu ţara care m-a adoptat şi sper ca, după ce nu o să mai fiu, această cafenea să fie casa sufletului meu. – a consemnat Ștefan Tudor
