Acasă Uncategorized Un român la conducerea Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA

Un român la conducerea Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA

DISTRIBUIȚI

 147317 – 28082017 – Președintele Donald Trump a nominalizat un român la conducerea Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA, potrivit unui anunţ al Casei Albe.

Andrei Iancu este în prezent avocat partener în cadrul firmei de avocatură Irell & Manella LLP din Los Angeles și este specializat în dreptul de proprietate intelectuală. El ar putea fi numit în funcția de subsecretar de stat și director al Oficiului pentru Brevete şi Mărci.

De-a lungul timpului, Iancu a publicat mai multe cărți în materie de proprietate intelectuală, este doctor în drept și a predat mai multe cursuri la UCLA. Românul a reprezentat clienți într-o mare varietate de industrii și a pledat în numeroase rânduri în fața Oficiului pentru Brevete şi Mărci, a Comisiei Internaţionale pentru Comerţ din SUA.

Înainte de a debuta în cariera de avocat, Iancu a lucrat ca inginer la compania Hughes Aircraft.

În 2007 a fost desemnat pentru prima dată cel mai bun avocat în domeniul dreptului de proprietate intelectuală și al brevetelor. În 2016, Andrei Iancu a primit distincția de cel mai bun avocat al anului din partea publicației Los Angeles Business Journal, fiindu-i recunoscute, din nou, cunoștințele în domeniu, atitudinea de lider și comportamentul exemplar.

În trecut, compania unde Andrei Iancu este partener, Irell & Manella, a apărat interesele lui Trump, alături de Mark Burnett Productions și NBC Universal într-un caz care implica revendicări privind drepturile de autor asupra unui reality show ”The Apprentice”. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.