Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov AFACEREA MAXI-TAXI ÎN ILFOV – JEG ȘI OBRĂZNICIE!

AFACEREA MAXI-TAXI ÎN ILFOV – JEG ȘI OBRĂZNICIE!

DISTRIBUIȚI

 147510 – 07092017 – Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au organizat joi dimineața o acţiune privind respectarea legislaţiei în vigoare de către conducătorii auto care efectuează transport rutier de persoane, potrivit www.viitorulilfovean.ro.

În urma activităților defășurate, polițiștii rutieri au aplicat 48 de sancțiuni contravenționale, avându-se în vedere verificarea respectării perioadelor de conducere, repaus şi odihnă a conducătorilor autovehiculelor destinate transportului rutier public de persoane, respectarea numărului de locuri prevăzute pentru respectivele autovehicule şi eliberarea biletelor de călătorie. Totodată s-a verificat ca transportul de persoane să fie efectuat cu autovehicule care corespund normelor tehnice în vigoare.

Așa cum scriam recent, mii de oameni merg zilnic la serviciu în microbuze arhipline, înghesuiţi ca sacii de cartofi. Între localităţile din Ilfov şi Bucureşti, acesta pare să fie standardul transportului în comun. Călătorii acceptă orice, doar ca să nu întârzie la serviciu. Iar patronii firmelor de transport preferă să plătească amenzi, dar să încaseze bani mulţi pe bilete.

Pentru că multe controale sunt anunțate dinainte, multe curse de maxi-taxi care fac legătura între Ilfov și București sunt ”anulate” ore bune. Șoferii află rapid de raziile poliției și comunică imediat între ei. Cine are de puierdut? Cetățenii din localitățile Ilfovului care lucrează în Capitală și copiii care merg la școală.

Nu mai e un secret pentru nimeni că maxi-taxi care circulă pe rutele din Ilfov au grave nereguli, nu de ieri, de azi, iar amenzile par să nu îi mai sperie pe patroni având în vedere că afacerea le merge ”ca pe roate”, banii câștigați (majoritatea ilicit) fiind mult mai mulți decât cei pe care trebuie să îi dea pe amenzi.

 

Mașini uzate, evaziune fiscală, șoferi nesimțiți

 

Așadar, ce înseamnă maxi-taxi, în general, în județul Ilfov: niște mașini extrem de uzate, conduse de șoferi nesimțiți. Chiar dacă administrația publică județeană și cea locală încearcă să rezolve problema, atât cât le permite cadrul legal, prea multe nu se pot face, mai ales din motive economice. Patronii de hârburi care bagă adânc mâna în buzunarul ilfovenilor știu că bugetele locale sunt destul de subțiri ca să suporte achiziții de autobuze, așa că profită din plin.

După ce trec controalele, totul revine la normal. Adică oamenii se înghesuie câte 30 într-o dubiță care nu se știe, legal, cum trece inspecția tehnică, eliberarea bonurilor se face numai după insistențe, iar poluarea fonică și trivialitățile întrec orice limite. Șoferii, că sunt și ei oameni, nu pot pleca acasă la sfârșitul zilei fără cel puțin 100 de lei (bani munciți cinstit, din neeliberarea biletelor) și fără a-și mulțumi patronul – raportat la cât au încasat și la cât carburant au consumat.

Problema va persista atât timp cât vor dori și ilfovenii, pentru că aici e vorba și despre compromis. Deocamdată, se vede treaba, celor mulți nu le-a ajuns cuțitul la os. Nu este o soluție să răstorni hârbu de dubiță care circulă prin Snagov, de exemplu, dar nici să circuli așa, la nesfârșit.

Poliția Rutieră ar putea retrage taloanele acestor hârburi, iar cei din service ar putea refuza cei 20 de lei atunci când fac inspecția tehnică periodică. Și ar mai fi ceva. Cei cocoțați în funcții – se știu ei foarte bine – ar fi bine să nu mai transmită, pe diferite căi, când au loc raziile. Poate așa s-ar încasa și mai mulți bani la buget și ne-am alege și cu un transport civilizat. Atât cât se poate numi civilizat pe meleagurile noastre.

 

În concluzie…

 

Liniile se licitează cu mașini noi care ulterior sunt înlocuite cu rable.

Liniile sunt în general luate de ”șmecheri” care ulterior le subînchiriaza lui X si Y care au niște vechituri de mașini.

Mai mult de jumătate din microbuze nu corespund tehnic.

Încasările nu sunt declarate la stat integral.

Nu se respectă timpii – intervalul de timp nici la capăt de linie nici pe traseu.

Mașinile nu pleacă de la capăt până nu sunt pline ochi.

La toate aceste nereguli, asistă toată lumea și nimeni nu face nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.